Din 24 februarie și până în prezent, Pentagonul estimează că armata rusă ar fi utilizat peste 1.100 de rachete în bombardarea orașelor și satelor ucrainene, ceea ce ar reprezenta peste jumătate din arsenalul Federației Ruse. Mai mult, potrivit oficialilor americani până la 60% dintre rachetele lansate sfârșesc prin a eșua să-și atingă ținta, ceea ce ridică mari întrebări referitor la intenția forțelor militare ruse pe câmpul de luptă.
Arsenalul pe sfârșite nu înseamnă finalul războiului
Strategul militar român Hari Bucur-Marcu afirmă că nu există date precise privind cantitatea de rachete aflată în arsenalul Rusiei, aproximările Pentagonului fiind mai degrabă unele generoase.
„Dar chiar și fără date precise, consumarea întregii cantități de muniții, inclusiv cele purtate de rachete, alocate operației de agresiune a Ucrainei nu poate însemna sfârșitul ostilităților, ori măcar încetarea focului și retragerea trupelor rusești din Ucraina”, a declarat pentru AGORA, expertul în politic de apărare, Hari Bucur-Marcu.
Mai mult, expertul în securitate afirmă că nu există nicio rațiune militară pentru folosirea în exces a loviturilor cu rachete, avantajul tactic al acestora fiind unul nesemnificativ, în absența unei exploatări la sol a lovirii cu succes a unei ținte militare. În plus, nu există nici o rațiune militară în cazul distrugerii țintelor civile, lucru observat cu precădere în majoritatea orașelor ucrainene.
Cu toate acestea, duminică, 20 martie, armata rusă a anunțat că pentru prima dată în războiul din Ucraina a folosit rachete hipersonice Kinjal , fiind prima utilizare a acestui tip de rachete pe câmpul de luptă. Avantajul acestor rachete este că pot călători cu o viteză de peste cinci ori mai mare decât cea a sunetului. Potrivit Moscovei, o asemenea rachetă a lovit un depozit de arme din satul Deleatîn, aflat la circa 100 de km de România, racheta fiind lansată, cel mai probabil, de un avion de război tip MiG-31.
Potrivit experților ruși, acest tip de rachete pot zbura cu o viteză mai mare de 6.000 km/h și sunt greu de interceptat din moment ce își pot schimba direcția în timpul zborului. Vorbind despre acestea, expertul militar român afirmă că asemenea acțiuni ar ține mai mult de marketing decât de realizarea vreunor lovituri cu succes pe teritoriul Ucrainei.
„Cât despre „experimentări” sau „botezuri ale focului” unor arme noi, cum ar fi rachetele hipersonice, din ceea ce se vede din Rusia cu ochiul liber rezultă că avem de-a face cu marketing pentru comerțul cu asemenea arme, mai degrabă decât de realizarea vreunui succes de lovire a inamicului ucrainean”, ne-a spus doctorul în științe militare, Hari Bucur-Marcu.
Autor:
„Deși spectaculoasă ca performanțe tehnice, în afara situației în care racheta Kinjal poartă la țintă o lovitură nucleară, valoarea militară este modestă și în sine, dar și în ceea ce privește cost/eficacitatea lovirii unei ținte”, a adăugat acesta.
Expertul a notat faptul că în privința noilor tehnologii militare, printre care și rachetele, Rusia mai mult s-ar lăuda decât să dovedească vreun progres.
„Un progres nu ar avea de unde să apară, în condițiile în care cercetarea-dezvoltarea în domeniu este finanțată din exportul de arme, care suferă scăderi semnificative”, a explicat strategul.
„No-fly zone” made in Ucraina, posibil?
Recent, în intervenția sa către aliații NATO, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut alianței să ofere Ucrainei „1% din toate tancurile și avioanele sale”, pentru a putea contracara mai eficient atacurile Rusiei. De altfel, după ce a solicitat cu insistență instituirea de către NATO a unui „no-fly zone” în Ucraina, fiind respins de fiecare dată de occidentali, Zelenski pare să fi schimbat tactica solicitând de această dată sisteme anti-aeriene, pentru a putea impune „zona de restricție aeriană”. Asta deși, spațiul aerian al Ucrainei încă nu se află sub controlul total al armatei rusești, de altfel un insucces major și o lovitură dură pentru imaginea acesteia.
Chiar și așa, Wall Street Journal a scris că SUA ar trimite Ucrainei, în secret, sisteme sovietice de apărarea aeriană, pe care le-a procurat după prăbușirea URSS în 1991 și pe care militarii ucraineni cunosc cum să le manevreze. Decizia a venit după ce anterior, Washingtonul a refuzat oferta poloneză de transmitere a circa 28 de avioane tip MiG-21 către Ucraina.
„SUA speră ca furnizarea de apărări antiaeriene suplimentare va permite Ucrainei să creeze de facto o zonă de restricționări a zborurilor”, transmite WSJ.
Strategul militar român califică însă varianta de instituire a unui „no-fly zone” prin sistemele de apărare anti-aeriană ca fiind una puțin probabilă.
„Interzicerea spațiului aerian se face cu aviația de vânătoare, ceea ce e o altă discuție, decât rachetele și artileria anti-aeriană. E mai degrabă o problemă politică decât militară cererea de intervenție a Occidentului, făcută insistent de ucraineni”, a declarat acesta.
Potrivit expertului, zona de excludere aeriană, sau „no-fly zone”, înseamnă luarea tuturor măsurilor pentru ca nicio aeronavă cu sau fără pilot (inclusiv drone sau rachete de croazieră) să nu poată survola acel spațiu, în nicio direcție și indiferent de intenție, potrivit Spotmedia.ro
De altfel, arsenalul militar al Ucrainei, în special la capitolul rachetelor este într-o continuă schimbare, datorită ajutorului constant venit din partea Occidentului, însă acesta rămâne să fie unul insuficient pentru a preveni loviturile aeriene asupra orașelor și localităților din Ucraina, armata ucraineană deținând totuși unele sisteme rusești de apărare aeriană S-300 care par să asigure totuși o apărare minimă.
Cu toate acestea, rolul decisiv în încetinirea semnificativă a avansului trupelor ruse, pare să fie datorită rachetelor portabile Javelin și NLAW, precum și Stinger, dublate și de drona turcească Bayraktar, toate devenite un simbol al rezistenței ucrainenilor în fața Rusiei.
Autor:
De la Blitzkrieg la război de uzură
Eșecul „operațiunii militare speciale” de cucerire a Ucrainei în cel mult o săptămână a devenit deja clar, însă armata și conducerea rusă nu dă semne că ar dori să admită această stare de fapt. Astfel, noua strategie a acestora ar presupune trecerea la un război de uzură, care însă în condițiile actuale nu ar putea aduce efectul scontat.
„Și eu cred că intenția generalilor ruși este să transforme acest război într-unul de uzură, așa cum știu ei să facă, din Siria și din alte războaie, în care ei erau prea tineri ca să participe. Problema pentru ei este că, de data asta, comunitatea internațională nu mai este un simplu spectator și susține sub toate formele Ucraina, mai puțin intrarea în război, alături de ea”, ne spune expertul în securitate.
Acesta susține că tot ce mai pot face rușii este să distrugă obiectivele civile, adică fără apărare militară semnificativă și să ucidă civilii, la fel de lipsiți de apărare nemijlocită.
Autor:
„Cât timp mai pot să facă asta? Dumnezeu știe. Pentru că întreaga afacere nu mai are nicio noimă militară și nici de alt fel”, a concluzionat acesta.
Cu toate acestea, nu există un răspuns clar privind durata războiului și mai ales când acesta s-ar putea termina.
„Din punct de vedere strict al indicatorilor militari, Federația Rusă este deja învinsă, în Ucraina. Și nu de azi, de ieri, ci de mai multe săptămâni”, a adăugat el.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.