Experții IPRE: Sectorul energetic se află într-o criză acută și are nevoie urgent de măsuri de redresare

Experții IPRE: Sectorul energetic se află într-o criză acută și are nevoie urgent de măsuri de redresare
Foto: www.lepetitjuriste.fr

Preţuri mari la produsele petroliere, fraude de sute de milioane de lei şi cheltuieli nejustificate incluse în tarifele la energie electrică şi gaze naturale. Acestea sunt rezultatele activităţii defectuoase a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, se spune într-o notă analitică a Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).

Experții institutului constată că  sectorul energetic se află într-o criză acută pentru că ANRE s-a dovedit a fi o instituţie nefuncţională pe parcursul ultimilor trei ani. Sectorul de livrare a energiei electrice se află într-o situaţie extrem de dificilă. Supraîndatorarea operatorilor pune în pericol securitatea energetică a statului.

Pe de o parte, din cauza deprecierii monedei naţionale s-au majorat cu peste 50 la sută costurile de import a energiei, fapt ce crează o presiune financiară asupra operatorilor. Pe de altă parte, nu există transparenţă privitor la consumurile şi cheltuielile incluse în tarif, deoarece ANRE nu efectuează auditul operatorilor. Drept urmare, tarifele aprobate sunt nejustificat de mari şi prejudiciază consumatorii, inclusiv instituţiile publice, se mai spune în nota analitică.

În situaţia creată trebuie întreprinse măsuri urgente, se mai arată în concluziile IPRE. Astfel, este necesară asigurarea transparenţei privind consumurile şi cheltuielile incluse în tarif, determinarea prejudiciului cauzat consumatorilor de către operatori, asigurarea fiabilităţii reţelelor electrice etc.

La fel, experții IPRE se referă la situația din sectorul gazelor naturale și cel petrolier din Republica Moldova.

Concluziile IPRE au fost făcute în baza Raportului de activitate a ANRE pentru 2014, care este prezentat astăzi în cadrul Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 3
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
  • 4
    În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.