Ministrul Educației despre posibile restanțe la salarii

Ministrul Educației despre posibile restanțe la salarii
Foto: Agora.md

În prezent restanțe la salarii în domeniul Educației nu sunt. „Dar asta nu înseamnă că ele nu pot apărea în toamnă”, a declarat ministrul Educației, Maia Sandu, într-un interviu pentru Europa Liberă. Potrivit ei, în lipsa unui sprijin bugetar din partea comunității internaționale, situația devine una extrem de dificilă.

„Tocmai s-a anunţat, şi nu e vorba doar de suport bugetar aşa cum îl înţelegem noi, sunt afectate şi resursele care vin pentru sprijinirea reformelor în sectoare, inclusiv în educaţie. De exemplu, în cazul nostru este un mare semn de întrebare dacă vom primi resursele de la Comisia Europeană pentru implementarea reformei în învăţământul profesional tehnic. Nu ştim ce se va întâmpla cu banii de la Banca Mondială. Deci, se creează nişte condiţii destul de proaste pentru continuarea reformelor. Cel puţin în cazul nostru sprijinul vine prin bugetul de stat, nu avem proiecte care să deburseze pe conturi separate. Şi atâta timp cât banii vin prin bugetul Republicii Moldova, trebuie să existe asigurare pentru finanţatori că aceşti bani nu ajung în altă parte. Ori, noi acum avem o problemă de stabilitate macroeconomică şi atâta timp cât nu vom elimina aceste incertitudini, atâta timp nu vom putea să beneficiem de resurse.”, a subliniat Sandu.

„Se creează condiţii destul de proaste pentru continuarea reformelor”. Maia Sandu.

Referindu-se la mesajul transmis recent de șeful Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer, care a anunțat despre blocarea celor 45 de mln de euro promiși Republicii Moldova, Maia Sandu l-a calificat drept unul îngrijorător.  

„Eu cred că dânsul s-a referit la ceea ce se întâmplă în sistemul bancar, s-a referit la această fraudă despre care toată lumea vorbeşte. E un mesaj îngrijorător. Este bine că partenerii noştri externi ne vorbesc într-un limbaj direct şi sperăm că toţi cei vizaţi vor înţelege acest limbaj, dar nu sunt sigură. Următoarele săptămâni vor arăta dacă acest lucru se întâmplă”, a mai adăugat șefa de la Educație. 

Menționăm că în mesajul său Kremer a mai declarat că cele trei bănci care în prezent sunt administrate special de BNM, trebuiesc lichidate. Totodată acesta a atras atenția asupra nivelului corupției în instituțiile guvernamentale, care potrivit lui a crescut semnificativ.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Recordul Portului Giurgiulești de 1,4 milioane tone de marfă, asigurat de exporturile de ulei, cereale și metal vechi

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 2
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 3
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 4
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.