China a donat un lot de ajutoare umanitare de șase milioane de lei pentru refugiații ucraineni

China a donat un lot de ajutoare umanitare de șase milioane de lei pentru refugiații ucraineni

La o lună distanță de la începutul crizei umanitare, China a donat primul lot de ajutor umanitar pentru refugiații ucraineni. Evenimentul de predare a avut loc la data de 29 martie, la depozitul din localitatea Vatra.

„Vorbim despre un ajutor umanitar în valoare de peste cinci milioane 700 de mii de lei, care conține lenjerie, produse de igienă, praf de spălat, prosoape”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

„Aceasta este prima parte din ajutoare, care a fost adusă din Beijing. Noi în continuare vom colabora cu R. Moldova”, a spus ambasadorul Republicii Populare Chineze, Yan Wenbin.

În prezent, 103 centre pentru refugiați sunt acreditate în Republica Moldova. Începând cu 24 februarie, peste 350 de mii de ucraineni au traversat hotarul țării noastre.

Mai mult de 98 de mii au rămas aici, iar circa jumătate dintre aceștia sunt minori, care au nevoie de integrare în școli și servicii specializate. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
UE a convenit asupra unui plan pe puncte pentru refugiații ucraineni

UE a convenit asupra unui plan pe puncte pentru refugiații ucraineni

Agenția ONU pentru Refugiați în Moldova și maib își unesc eforturile pentru a oferi asistență refugiaților

Agenția ONU pentru Refugiați în Moldova și maib își unesc eforturile pentru a oferi asistență refugiaților

Din aprilie, centrul de refugiați de la Spitalul de Ftiziopneumologie va fi închis. Autorități: „Sunt doar 10 persoane cazate”

Din aprilie, centrul de refugiați de la Spitalul de Ftiziopneumologie va fi închis. Autorități: „Sunt doar 10 persoane cazate”

Advertoriale
IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc” (VIDEO)
  • 4
    Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.