În 2021, moldovenii din mediul urban au avut un venit mediu de 1,4 ori mai mare decât cei din mediul rural

În 2021, moldovenii din mediul urban au avut un venit mediu de 1,4 ori mai mare decât cei din mediul rural

Veniturile cetățenilor R.Moldova s-au majorat cu peste 13% pe parcursul anului trecut și au constituit în medie 3.510 lei lunar per locuitor.  În termeni reali, cu ajustarea la indicele mediu anual al prețurilor de consum, veniturile populației au înregistrat o creștere de 7,8%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de aproape 51% în veniturile totale. Următoarea sursă de venit după importanță sunt prestațiile sociale, care în medie constituie 18,5%.

Activitățile pe cont propriu au contribuit la formarea veniturilor cu o pondere de 15,5% din veniturile medii lunare ale unei persoane. Veniturile din activitatea individuală agricolă reprezintă 8,1% din activitățile pe cont propriu, 7,4% revenind veniturilor obținute din activitatea individuală non-agricolă.

Publicitate
...

Foto:BNS

O sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor rămân a fi transferurile bănești din afara țării. În medie, acestea reprezintă 12,5% în veniturile totale sau cu 0,4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu anul 2020.

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 1.324 de lei sau de 1,4 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural.

Principalele surse de venit pentru populația din mediul urban au fost activitatea salarială, care a asigurat veniturile populației în proporție de 62,1% și prestațiile sociale – 16,0%.

Pentru gospodăriile din mediul rural, la fel ca și în urban, cea mai importantă sursă de venit este activitatea salarială – 40,0% din total venituri, dar ponderea acesteia este cu 22,1 puncte procentuale mai mică decât în mediul urban. Totodată, veniturile obținute din activitatea individuală agricolă au asigurat 15,3% din totalul veniturilor disponibile.

...

Foto: BNS

Gospodăriile din mediul rural sunt mai dependente de transferurile din afara țării în comparație cu cele urbane, ponderea acestor venituri fiind de 15,4% în rural și, respectiv, 9,5% în cazul populației din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populația rurală este caracteristică și o contribuție mai mare a prestațiilor sociale - 21% din total venituri, comparativ cu 16% în mediul urban.

Mărimea medie a veniturilor este determinată de mai mulți factori, unul important fiind componența gospodăriei. Astfel, veniturile ce revin în medie unei persoane se diminuează pe măsura majorării numărului de membri în gospodărie.

Gospodăriile formate dintr-o singură persoană au dispus de venituri de aproape 2 ori mai mari comparativ cu cele constituite din 5 și mai multe persoane. 

Veniturile disponibile ale populației în proporție de aproape 94% sunt constituite din surse bănești, iar 6% reprezintă veniturile în natură. 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal