Un nou proiect din Strategia de Reformare a Justiției, aprobat în prima lectură

Un nou proiect din Strategia de Reformare a Justiției, aprobat în prima lectură

Parlamentul a adoptat un nou proiect de lege din Strategia pentru reformare a sectorului justiției. Astfel potrivit noului proiect de lege, sunt introduse conceptele de supraveghere guvernamentală și control parlamentar asupra procesului de executare a hotărârilor CEDO. Totodată proiectul prevede o perioadă nedeterminată pentru cel numit în această funcție. Proiectul a fost votat în prima lectură, și ar putea fi modificat pentru a doua lectură, informează Agora.

Proiectul noii legi cu privire la agentul guvernamental a fost prezentat în Parlament de ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu.

Acesta a declarat că noua lege va aduce claritate nu doar în practica reprezentării Guvernului Republicii Moldova în faţa CEDO, dar şi va face mai transparentă această activitate.

Potrivit legii, atribuțiile Agentului Guvernamental sunt :

a) reprezintă Guvernul Republicii Moldova la Curte şi îndeplineşte orice altă atribuţie prevăzută de Convenţie sau de Regulamentul Curţii;
b) supraveghează corectitudinea măsurilor adoptate în vederea executării hotărîrilor pronunţate de Curte şi propune autorităţilor competente spre adoptare măsuri cu caracter general întru evitarea noilor încălcări ale prevederilor Convenţiei şi protocoalelor adiţionale;
c) informează Prim-ministrul despre evoluţia cauzelor la Curte;
d) reprezintă Guvernul la întrunirile specializate ale Comitetului de Coordonare pentru Drepturile Omului (CDDH) şi ale comitetului de Experţi pentru Perfecţionarea Procedurilor de Protecţie a Drepturilor Omului (DH-PR), subordonat acestuia;
e) asigură informarea judecătorilor, procurorilor şi funcţionarilor publici cu privire la jurisprudenţa Curţii;
f) informează periodic, inclusiv la cerere, Ministerul Afacerilor Externe despre măsurile care urmează să fie luate de autorităţile publice naţionale în vederea executării hotărîrilor Curţii.

 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Tarifele la gaz din ultimii 12 ani: Drumul creșterii de la puțin peste 3,5 lei la 15,18 lei pentru un metru cub

Tarifele la gaz din ultimii 12 ani: Drumul creșterii de la puțin peste 3,5 lei la 15,18 lei pentru un metru cub

Percheziții la postul vamal intern Gura Bîcului: Patru persoane, suspectate că primeau regulat mită de la transportatori

Percheziții la postul vamal intern Gura Bîcului: Patru persoane, suspectate că primeau regulat mită de la transportatori

Procuratura Anticorupție a contestat mandatul de arest la domiciliu aplicat în privința lui Igor Dodon

Procuratura Anticorupție a contestat mandatul de arest la domiciliu aplicat în privința lui Igor Dodon

Advertoriale
Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

Orange a semnat un parteneriat durabil pentru Moldova, cu Proiectul Tehnologiile Viitorului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Krasnoselski a semnat un decret prin care a demis așa-zisul guvern din stânga Nistrului și a înaintat un nou candidat (DOC)
  • 2
    Ultimă oră! Igor Dodon va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar cumnatul său - în arest preventiv
  • 3
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 4
    Zeci de tiruri formează de mai multe săptămâni cozi kilometrice la Vama Leușeni. Care este explicația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.