Președintele SUA susține că există indicii că Vladimir Putin este izolat și a dispus arestarea unor consilieri

Președintele SUA susține că există indicii că Vladimir Putin este izolat și a dispus arestarea unor consilieri

Președintele SUA, Joe Biden susține că există indicii că omologul său rus, Vladimir Putin este izolat și a dispus arestarea unor consilieri din anturajul său. Acesta a recunoscut totuși că informațiile de care dispune nu sunt „foarte solide”, scrie Mediafax.

„Sunt multe speculații. (Vladimir Putin - n.red.) pare a fi, nu a o certitudine, dar pare a fi izolat și există indicii că a demis sau a plasat în arest la domiciliu unii consilieri”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul unei conferințe de presă.

„Dar nu vreau să insist prea mult pe aceste lucruri în acest moment, nu avem dovezi foarte solide”, a subliniat Biden.

Anterior, în cadrul unui discurs ținut în Polonia, Biden a afirmat că Putin „nu mai poate să stea la putere”, fiind nevoit apoi să explice că nu a insistat pe o schimbare de regim în Rusia.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.