Republica Moldova va beneficia de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru realizarea proiectului „Moldova drumuri IV”, după ce la 31 martie a fost semnat contractul de finanțare. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de către ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
„R. Moldova trebuie apropiată tot mai mult de Uniunea Europeană printr-o strategie de mobilitate orientată spre oameni, asigurând un transport modern, drumuri calitative și siguranță în trafic. Este rolul nostru să aducem aceste transformări de țară prin investiții cât mai multe și calitative”, a scris ministrul pe contul său de Telegram.
Acest împrumut este pentru construcția și reparația a 150 de km de drumuri naționale. Este vorba despre drumul M5, sectorul Criva–Bălți, drumul de ocolire a orașului Cimișlia, pe drumul M3 și va fi efectuat un studiu de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru drumul M2, centura orașului Chișinău, pe sectoarele doi și trei.
Amintim că negocierile pentru semnarea contractului de finanțare cu BEI a fost votat la 24 noiembrie, de cabinetul Gavriliță. Acești bani reprezintă doar 50 la sută din necesarul total pentru reparația tuturor șoselelor prevăzute de Ministerul Infrastructurii.
Vezi și aceste știri

Procurorii Anticorupție vor contesta decizia de plasare în arest a ex-directorului interimar al SA Drumuri-Cahul

Deși e primăvară, pe drumurile din țară se circulă în condiții de iarnă. Au fost utilizate 63 de tone de material antiderapant
