Zelenski declară că militarii ruși ar mina case și cadavre, în timp ce se retrag

Zelenski declară că militarii ruși ar mina case și cadavre, în timp ce se retrag

Volodimir Zelenski i-a avertizat pe ucraineni că forțele rusești care se retrag ar fi creat „un dezastru complet” în apropierea Kievului, lăsând mine pe întregul teritoriul, inclusiv în jurul caselor și cadavrelor. Președintele ucrainean a declarat că forțele rusești se retrag încet, dar vizibil din jurul capitalei și din orașul Cernihiv din nordul țării.

 „Ei minează întregul teritoriu. Minează case, echipamente, chiar și cadavrele oamenilor care au fost uciși. Există multe cabluri de declanșare, multe alte pericole”.

Între timp, armata ucraineană a declarat că a recucerit 29 de așezări în regiunile Kiev și Cernihiv.

Ucraina se așteaptă la vești bune în weekend în ceea ce privește evacuările de persoane din orașul Mariupol, aflat sub asediu în sud-estul țării, a declarat un consilier din biroul președintelui. 

„Delegația noastră a ajuns la un acord la Istanbul (n.r. în timpul negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia) pentru a asigura evacuări. Cred că astăzi sau poate mâine vom auzi vești bune cu privire la evacuarea locuitorilor din Mariupol”, a declarat  Alexei Arestovici. 

Comitetul Internațional al Crucii Roșii a trimis pe 1 aprilie o echipă pentru a conduce un convoi de aproximativ 54 de autobuze ucrainene și alte vehicule private pentru a ieși din oraș, dar s-a întors din drum, spunând că condițiile au făcut imposibilă continuarea. Aceștia urmau să încerce din nou sâmbătă, 2 aprilie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Erdogan a spus că îl va îndemna pe Putin să discute cu Zelenski despre Donbas şi Crimeea

Erdogan a spus că îl va îndemna pe Putin să discute cu Zelenski despre Donbas şi Crimeea

Zelenski a concediat doi generali ucraineni: „Acum nu am timp să mă ocup de toți trădătorii”

Zelenski a concediat doi generali ucraineni: „Acum nu am timp să mă ocup de toți trădătorii”

Ucraina își retrage ambasadorii din Maroc și Georgia. Zelenski: Mai sunt și cei care își pierd timpul și muncesc doar pentru a rămâne în funcție (VIDEO)

Ucraina își retrage ambasadorii din Maroc și Georgia. Zelenski: Mai sunt și cei care își pierd timpul și muncesc doar pentru a rămâne în funcție (VIDEO)

Advertoriale
Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Incendiul din curtea casei lui Igor Dodon: Experții au stabilit cauza arderii
  • 2
    Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu
  • 3
    Tarife mai mari pentru căldură și energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 4
    Presa rusă susține că rezultatele parțiale ale „referendumurilor” din Ucraina arată majorități uriașe în favoarea aderării la Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.