Peste 2.300 de testări și 185 de rezultate pozitive la COVID-19 în ultimele 24 de ore. Printre cazurile noi, trei refugiați

Peste 2.300 de testări și 185 de rezultate pozitive la COVID-19 în ultimele 24 de ore. Printre cazurile noi, trei refugiați

În ultimele 24 de ore, în laboratoarele din R. Moldova au fost procesate 2.379 de teste de teste la infecția cu COVID-19. Potrivit rezultatelor, 185 de persoane s-au dovedit a fi infectate cu noul coronavirus. Printre acestea se numără 72 de locuitori din localitățile din stânga Nistrului, informează Ministerul Sănătății. În aceeași perioadă și-a pierdut viața un bărbat infectat.

Din numărul total de cazuri noi, cinci sunt asociate cu contact în afara țării: trei din Ucraina (inclusiv trei refugiați), câte unul din România și din Cehia. La fel, printre persoanele infectate sunt patru lucrători medicali: trei doctori și un asistent medical.

Menționăm că în prezent, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 282 persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 50 de pacienți, dintre care șase – supuși ventilării mecanice. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1.260 de persoane, iar 1.992 se află sub supraveghere.

Publicitate

Totodată, a fost raportat un deces provocat de COVID-19. Cazul s-a întâmplat la 29 martie. Din viață s-a stins un bărbat de 59 de ani din regiunea transnistreană. Acesta suferea de cardiomiopatie și anemie.

Astfel, la 3 aprilie, bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 514.199. În total, 500.082 de persoane au fost tratate, iar 11.446 au decedat din cauza noii infecții.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal