Potrivit autorilor, propunerea de modificare are drept scop optimizarea mecanismului de sancționare prin responsabilizarea eficientă a titularilor de licență.
„Sporirea cuantumului amenzii are drept scop producerea unui efect suficient de descurajator, acționând astfel ca mecanism de prevenție. Prin modificarea respectivă, se urmărește sporirea gradului de disciplină în domeniul vizat și a siguranței operațiunilor de schimb valutar, ceea ce urmează să contribuie la o creștere a calității serviciilor pe piața valutară a Republicii Moldova oferite de către unitățile de schimb valutar”, se arată în nota informativă.
Proiectul include noi noțiuni ce țin de activitatea punctelor de schimb valutar și măsuri de prevenire a spălării banilor. Documentul stabilește obligația unităților de schimb valutar să înregistreze fiecare operațiune în numerar cu persoane fizice la momentul efectuării.
De asemenea, proiectul prevede obligația unităților de schimb valutar de a asigura supravegherea și înregistrarea video pe toată durata programului de lucru în regim real, precum și păstrarea acestor înregistrări în formă digitală cel puțin 15 zile calendaristice.
Înregistrările video se realizează la fiecare ghișeu la care se efectuează operațiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice și acestea trebuie să înregistreze cel puțin data, ora și minutele fiecărei operațiuni de schimb valutar, precum și să permită vizualizarea persoanei care efectuează operațiunea de schimb valutar și a mâinilor casierului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.