De la începutul invaziei militare rusești în Ucrainei, peste 3,8 milioane de persoane care fug din calea războiului au ajuns în Uniunea Europeană.
În acest context, UE și statele sale membre depun eforturi pentru a le oferi acestor persoane asistență umanitară și protecție temporară, inclusiv acces la piața muncii, la locuințe, la asistența medicală și la educație pentru copii. Iar una dintre nevoile cele mai urgente ale refugiaților este de a-și converti bancnotele ucrainești în moneda țării gazdă.
Propunerea CE urmărește promovarea unei abordări coordonate la nivelul tuturor statelor membre, pentru a le oferi refugiaților aceleași condiții de conversie a bancnotelor lor UAH în moneda locală, indiferent de statul membru care îi găzduiește. Această abordare a fost necesară având în vedere faptul că Banca Națională a Ucrainei a fost nevoită să suspende schimbul bancnotelor UAH în valută pentru a proteja rezervele limitate de valută ale Ucrainei.
Prin urmare, instituțiile de credit din statele membre ale UE s-au arătat reticente față de efectuarea schimburilor valutare, din cauza convertibilității limitate a bancnotelor UAH și a expunerii la riscul valutar.
Unele state membre au în vedere instituirea de programe naționale care să sprijine convertirea unei sume limitate de grivne de persoană, iar scopul Comisiei este de a promova o abordare coerentă cu privire la programele respective. Acestea ar trebui să prevadă o limită maximă de 10 000 UAH/persoană, fără comision, la rata de schimb oficială publicată de Banca Națională a Ucrainei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.