Oamenii legii au trimis în judecată cinci dosare penale de învinuire a 17 persoane de comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane și trafic de copii. Victimele sunt 20 la număr, dintre care 14 sunt minore care ar fi fost exploatate sexual, inclusiv o victimă din Tadjikistan, care ar fi fost exploatată atât în Rusia, cât și în Moldova.
Într-un alt dosar victima ar fi fost exploatată cu utilizarea tehnologiilor informaționale, fiind șantajată cu publicarea pozelor ei intime. Unele dintre faptele oferite justiției datează cu anul 2003, 2008.
La solicitarea procurorilor PCCOCS în privința a șapte persoane a fost aplicat arestul.
Potrivit legii, infracțiunile pentru care învinuiții sunt trimiși pe banca acuzaților sunt deosebite de grave și excepțional de grave și sunt pedepsite cu termene de până la 20 de ani închisoare, iar în cazul a 13 din cei 17 învinuiți, pentru faptele de care sunt acuzați aceștia riscă detenție pe viață.
Vezi și aceste știri

Un grup infracțional specializat în trafic de persoane în scop de exploatare prin muncă, anihilat. A fost reținut unul din membri

Un autobuz cu 65 de moldoveni a fost reținut în Olanda. Șoferii, învinuiți de trafic de persoane

Percheziții în Germania pe un caz de trafic de persoane. Majoritatea victimelor erau moldoveni
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
