Al cincilea set de sancțiuni UE pentru Rusia: Mai puțin import de cărbune și fără nave rusești în porturile europene

Al cincilea set de sancțiuni UE pentru Rusia: Mai puțin import de cărbune și fără nave rusești în porturile europene

Uniunea Europeană a anunțat la 5 aprilie noul set de sancțiuni propuse în privința Rusiei drept răspuns la agresiunile din Ucraina. Astfel, ar urma să se aplice șase restricții. Printre acestea se numără interdicția intrării navelor rusești în porturile UE și renunțarea la importul unei părți considerabile de cărbune rusesc.

„Cu toții am văzut imaginile înfiorătoare din Bucea și din alte zone din care trupele ruse au plecat recent. Ieri, i-am transmis președintelui Zelenski condoleanțe și l-am asigurat de sprijinul deplin al Comisiei Europene în aceste vremuri groaznice. Aceste atrocități nu pot și nu vor rămâne fără răspuns. Făptuitorii acestor crime odioase nu trebuie să rămână nepedepsiți. UE a înființat o echipă comună de anchetă cu Ucraina. Sarcina sa este de a colecta probe și de a investiga crimele de război și crimele împotriva umanității din Ucraina”, a spus Ursula von der Leyen.

Ea a mai adăugat că este important să se mențină presiune maximă asupra președintelui rus Vladimir Putin și a guvernului rus. Prin urmare, sunt propuse noi sancțiuni.  „Le vom face mai largi și mai ascuțite, astfel încât să taie și mai adânc în economia Rusiei”, a adăugat Ursula von der Leyen.

Sancțiunile prevăd șase puncte:

1. Interdicție a importurilor de cărbune din Rusia, în valoare de patru miliarde de euro pe an. Acest lucru va reduce o altă sursă importantă de venituri pentru Rusia.

2. Interdicția totală a tranzacțiilor în cazul a patru bănci rusești cheie, printre care VTB, a doua cea mai mare bancă rusă. Cele patru bănci, care vor fi deconectate total de piețe, reprezintă 23% din cota de piață în sectorul bancar rus. Acest lucru va slăbi și mai mult sistemul financiar al Rusiei.

3. Interzicerea accesului navelor rusești și navelor operate de ruși în porturile UE. Anumite scutiri vor acoperi elementele esențiale, cum ar fi produsele agricole și alimentare, ajutorul umanitar, precum și energia. În plus, UE va propune interzicerea operatorilor de transport rutier din Rusia și Belarus. Această interdicție va limita drastic opțiunile pentru industria rusă de a obține bunuri cheie.

4. Interdicții suplimentare de export, în valoare de 10 miliarde euro, în zonele în care Rusia este vulnerabilă. Acestea includ, de exemplu, computere cuantice și semiconductori avansați. Prin aceasta, va slăbi baza tehnologică și capacitatea industrială a Rusiei.

5. Noi interdicții specifice de import, în valoare de 5,5 miliarde de euro, pentru a reduce fluxul monetar al Rusiei și al oligarhilor săi, pentru produse de la lemn la ciment, de la fructe de mare la băuturi alcoolice. 

6. O serie de măsuri direcționate, cum ar fi interzicerea generală a UE privind participarea companiilor ruse la achizițiile publice din statele membre sau excluderea oricărui sprijin financiar, fie el european sau național, pentru organele publice ruse.

„Astăzi, peste 40 de țări aplică astfel de sancțiuni. Să luăm o poziție clară nu este crucial doar pentru noi în Europa, ci și pentru restul lumii. O poziție clară împotriva războiului lui Putin. O poziție clară împotriva masacrului civililor. Și o poziție clară împotriva încălcării principiilor fundamentale ale ordinii mondiale”, a spus Ursula von der Leyen.

UE mai comunică despre intenția de a analiza și a aplica noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Danemarca anunță o scurgere „periculoasă” de gaze din conducta Nord Stream 2 în Marea Baltică

Danemarca anunță o scurgere „periculoasă” de gaze din conducta Nord Stream 2 în Marea Baltică

Sezonul strugurilor de masă „Moldova” a început cu o calitate mai bună, dar cu prețuri mai mici

Sezonul strugurilor de masă „Moldova” a început cu o calitate mai bună, dar cu prețuri mai mici

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 3
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 4
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.