Dosarul fostului premier, Chiril Gaburici urmează să fie clasat ca urmare a unei solicitări trimise de avocații acestuia. Potrivit Ziarului de Gardă, solicitarea ar urma să fie admisă deoarece de la comiterea faptei ar fi trecut 20 de ani, informează Agora.
Potrivit sursei, avocații premierului demisionar au solicitat ca dosarul în care figurează numele acestuia să fie clasat încă săptămâna trecută, motivându-și cererea cu faptul că de la comiterea faptei au trecut 20 de ani. Procurorul Viorel Morari, responsabil de caz ne-a spus că dosarul încă nu a fost clasat, dar a admis că există o solicitare în acest sens. Contactat de ZdG, Vlad Roșca, unul din avocații lui Gaburici nici nu a infirmat, dar nici nu a confirmat această informație.
Citește aici despre scandalul diplomei fostului premier.
Tot scandalul a pornit de la o investigație realizată de Ziarul de Gardă, unde se scria că fostul premier, nu a reuşit să susţină examenul de bacalaureat în anul 1995, perioadă în care învăţa la Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul (CRMTC). Cu toate acestea, în 2004, la 28 de ani (!), având deja o funcţie de conducere la Moldcell, actualul premier a obţinut diplomă de studii superioare, absolvind la „fără frecvenţă” Universitatea Slavonă, instituţie care abia în 2003 primise acreditarea de la Ministerului Educaţiei şi abia în 2005 - licenţa.
Scandalul s-a adâncit iar ulterior au apărut informații despre exmatriculări, diplome false, fiind scurse în presă chiar și dosarul de studii al acestuia. Pe acest caz a fost inițiată și o anchetă, concluziile cărora au fost trimise la procuratură.
Pe 12 iunie 2015, după ce a împlinit 100 de zile în funcție Gaburici și-a dat demisia din funcție, iar astăzi a declarat că refuză să ducă interimatul până la capăt.
Vezi și aceste știri

Păstrarea necorespunzătoare sau reambalarea sării iodate ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 15 mii de lei

SINTEZĂ | Ce se coace la Moscova în timp ce alte țări vor să adere la NATO, cum războiul a închis jumătate din afacerile ucrainești și când ne paște o criză de grâne
