„Problema dezinformării și informațiilor false constituie una dintre problemele majore pentru securitatea R. Moldova. Mai ales după începerea războiului ruso-ucrainean, țara noastră s-a confruntat cu elementele unui război hibrid, prin proliferarea unor multitudini de informații false și manipulatorii, menite să genereze panică, haos și instabilitate socială și politică, neîncredere în instituțiile statului și ca efect demoralizarea populației și voinței acesteia. Sunt puse sub presiune instituțiile democratice”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă și președintele subcomisiei pentru mass-media din Parlament, Virgiliu Pîslariuc.
Mai exact, proiectul de lege prevede că vor fi detaliate competențele Serviciului de Securitate (SIS) ce țin de prevenirea, descoperirea, contracararea și interzicerea activităților care pot să afecteze securitatea informațională.
În legea cu privire la libertatea de exprimare ar putea introduse noțiuni care până la acest moment nu au fost prezente, precum: spațiu informațional mediatic, spațiu informațional public, informație falsă, informație ce afectează spațiului informațional.
Vor fi înăsprite sancțiunile penale și contravenționale în cazul în care nu se vor executa dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale sau ale Consiliului Suprem de Apărare care țin de răspândirea dezinformării sau răspândirea informațiilor false, care afectează securitatea informațională.
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologii Informaționale va putea să acționeze atunci când sunt diseminate informații ce ar putea afecta securitatea informațională sau ar putea interveni atunci când pe site-uri sunt răspândite dezinformări.
Va fi modificat Codul Serviciilor Audiovizuale. Va fi definitivată noțiunea de dezinformare, în baza prevederilor Codului Uniunii Europene de Bune Practici.
„Mai există propunerile pentru mărirea sancțiunilor pentru încălcarea anumitor prevederi ale codului, în special la prevederile care se referă la programele audiovizuale locale, la reglementările care solicită foarte clar volumul de programe audiovizuale locale. Pentru încălcarea prevederilor privind retransmisterea publicității și a teleshopingului, având în vedere introducerea noțiunii de dezinformare care afectează securitatea informațională și implicit securitatea națională, sunt propuse sancțiuni similare ca greutate cu cele prevăzute deja pentru discursul care incintă la ură”, a declarat Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Președinta Comisiei mass-media a precizat că în perioada următoare vor avea loc discuții mai largi la acest subiect împreună cu societatea civilă și distribuitorii de servicii media audio-vizuale. Menționăm că proiectul a fost elaborat în baza unor recomandări de la experți din Consiliul Europei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.
