„Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie de asemenea să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre”, a spus Stoltenberg.
O reuniune ministerială a G7 este prevăzută la sediul Alianţei în marja ministerialei NATO, în prezenţa şefului diplomaţiei japoneze Yoshimasa Hayashi. Principalul subiect al reuniunii va fi înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei.
„Ucraina are nevoie urgentă de sprijin militar şi acesta este motivul pentru care este la fel de important ca aliaţii din NATO să accepte să continue să sprijine Ucraina cu numeroase tipuri de echipamente militare, atât echipamente grele, cât şi sisteme de arme uşoare”, a explicat Jens Stoltenberg, estimând că ajutorul deja furnizat a avut „un efect real”.
Secretarul general al NATO a mai zis că realitatea securităţii în Europa a fost schimbată pentru foarte mulţi ani. Acesta a adăugat că ar fi nevoie de reinițierea capacităţii Alianţei de apărare şi de descurajare. Aceste opţiuni ar urma să fie discutate la Summitul NATO de la Madrid, din 29 şi 30 iunie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.