
Kremlinul nu exclude ruperea relațiilor diplomatice cu țările occidentale
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, nu a exclus posibilitatea ruperii relațiilor diplomatice cu țările occidentale dacă practica expulzării diplomaților ruși va continua. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului francez de televiziune LCI.
・
„Da, dacă practica expulzării diplomaților noștri continuă, există un astfel de risc potențial, deoarece ne confruntăm cu astfel de acțiuni ostile în fiecare zi. Expulzarea diplomaților este o decizie care închide fereastra relațiilor diplomatice”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
În același timp, el a subliniat că, în circumstanțele actuale, relațiile diplomatice ar trebui să fie păstrate.
Recent, țările UE au expulzat peste 200 de diplomați și angajați ai ambasadelor, în 48 de ore.
Expulzările au venit după condamnarea internațională a crimelor din orașul Bucha, în apropiere de Kiev, unde sute de cadavre au fost descoperite după retragerea trupelor rusești.