Pancarta și grupurile de femei cu copii sunt singurele amintiri ale războiului de care mă îndepărtez tot mai mult din ziua în care am plecat din Moldova.

Trenul Praga - Berlin

Sâmbătă am luat trenul de la Praga la Berlin. Mai mult de jumătate din pasagerii din vagonul în care călătoream erau femei și copii, refugiate din Ucraina. În jur era atât de multă rusă și ucraineană, încât m-am simțit pentru o clipă în unul din trenurile cu care cândva am străbătut o parte a Ucrainei. 

Mamele căutau compartimente libere, în care să poată rămâne printre ai lor - cu copiii și alte tovarășe de drum. Erau și cupluri mai în vârstă, care își povesteau viața din Odesa sau Harkiv. Din difuzoare se anunța în ucraineană, că pasagerii din Ucraina trebuie să coboare la Dresda, de unde vor pleca în alte orașe germane cu autocare puse la dispoziția lor. 

Praga

Praga, de unde am pornit, e colorată și iluminată în culorile drapelului ucrainean. El e peste tot: pe tramvaiuri, pe clădiri, în unele geamuri și pe balcoane, în mâinile miilor de oameni care se alătură protestelor anti-război. În albastru și galben sunt iluminate mall-urile. Cehia, unde locuiește o diasporă ucraineană importantă, ține cu Ucraina. Ambasada Rusiei la Praga are acum o nouă adresă. Strada Eroilor ucraineni a apărut lângă Piața Boris Nemțov și Aleea Anna Politkovskaya.

Berlin 

Capitala germană s-a solidarizat și ea cu Ucraina. Drapelul ucrainean poate fi văzut, dacă nu atât de des ca la Praga, destul de des. Într-o zi, l-am găsit desenat pe asfalt pe o stradă din apropierea Porții Branderburg. Deasupra uneia dintre clădirile înalte de lângă Berlin Ostbahnhof, Gara de Est, putem citi „Nu războiului” în germană și engleză, pe un fundal de neon albastru și galben.  

Războiul

Aici războiul e doar un ecou îndepărtat al unei alte realități. O inscripție de neon, o panglică albastră-galbenă, o știre în ziar. Orașele europene își trăiesc viața lor obișnuită, ieșind încet din restricțiile anti-COVID-19. În față li se așterne o primăvară pe care au așteptat-o de doi ani și nu e nimic ce ar părea s-o oprească. Chiar și protestele împotriva războiului din Ucraina fac parte din același scenariu al vieții moderate, care se bucură de privilegiile democrației.

Adevărul e că, cu cât mai mult te îndepărtezi de război, cu atât acesta își pierde din contur și importanță. Chiar dacă fiecare discuție cu localnicii ajunge la subiectul situației din Ucraina, înțelegi că o fac mai mult din complezență: e de bun simț să fii șocat de un război și să găsești cuvintele potrivite pentru a-ți manifesta regretele. Viața de zi cu zi, însă, e mai puternică decât orice dramă umană întâmplată cu altcineva.

Când am ajuns la Praga, inundată de soare, primăvăratică și relaxată, am simțit cum cad de pe mine straturi și straturi de frici, griji, incertitudini născute de război. Distanța mintală, dintre mine și război, a devenit atât de mare, încât, dacă nu citeam știrile, aș fi putut uita de el.

Frica pe care am trăit-o primele săptămâni de la invazia Ucrainei a fost paralizantă. Iminența unei catastrofe cel puțin de proporții europene îmi părea un fapt împlinit. Am auzit deseori, ba chiar am fost printre cei care au repetat-o, că războiul din Ucraina ne afectează pe toți - este un război care ne influențează prezentul și ne va remodela viitorul, indiferent unde ne aflăm, în Ucraina, Moldova sau Vestul Europei. Fiind în Moldova, noua stare a lucrurilor părea de la sine înțeleasă. Surpriza, însă, a fost să constat că, cu cât mai mult mă îndepărtam de casă, cu atât mai puțin îi simțeam relevanța. 

Cuvintele demnitarilor europeni, devenite meme, despre „profunda îngrijorare” față de evenimentele din Ucraina ascultate de aici, din Inima Europei, nu mai par atât de lipsite de sens. Ei au găsit acele cuvinte potrivite și de bun simț. De ce nu se grăbesc să facă mai multe, după Mariupol, Bucea, Berdianka? Poate de aceea că, cu cât ne îndepărtăm de zona războiului, cu atât războiul încetează să mai fie al nostru…