Scântei între Spînu și fostul vicepremier Kulminski: „Vlad, не по-мужски всё это”

Scântei între Spînu și fostul vicepremier Kulminski: „Vlad, не по-мужски всё это”

Disensiuni între ex-vicepremierul pentru Reintegrare din Guvernul Nataliei Gavrilița, Vlad Kulminski, și actualul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu. Ambii au făcut parte din delegația Republicii Moldova care a negociat contractul la gaz cu concernul rus „Gazprom”, în noiembrie 2021. 

Joi, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, fostul vicepremier pentru Reintegrare a declarat că ministrul Infrastructurii nu ar fi trebuit să se implice în aceste negocieri, comparându-l  cu un șofer de taxi care a fost pus să piloteze un aparat de zbor. 

„Noi am fi putut să fim mult mai profesioniști la cum am negociat acest contract și noi în principiu am fi putut obține un preț mult mai bun”, a declarat Vlad Kulminski.

Drept replică, Andrei Spînu a postat un screenshot din discuția pe care a avut-o cu ex-vicepremierul, în care cel din urmă l-a lăudat pentru strategia pe care a adoptat-o, spunând că nu este bărbătește ceea ce se întâmplă acum.  

„Andrei, sincere felicitări. Chiar a fost bine gândit și implementat. Wonderful work”, i-a scris Vlad Kulminski. Drept replică, ministrul Infrastructurii i-a transmis: „Mulțumesc, a fost o muncă de echipă”. Mai mult, din conversația care a fost postată se poate vedea că fostul membru de Guvern l-a lăudat pe Andrei Spînu pentru strategia pe care a adoptat-o spunând că a fost una corectă. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spînu: Construcția drumului de ocolire a mun. Comrat și a unui segment al traseului național M3 va fi finisată în august

Spînu: Construcția drumului de ocolire a mun. Comrat și a unui segment al traseului național M3 va fi finisată în august

Tauber a cerut audierea lui Spînu, Gavrilița și a reprezentanților ANRE în Parlament. Ce o nemulțumește pe deputata Șor

Tauber a cerut audierea lui Spînu, Gavrilița și a reprezentanților ANRE în Parlament. Ce o nemulțumește pe deputata Șor

Spînu, despre decizia Rusiei de a solicita plăți în ruble pentru gaz: Am înțeles că nu se referă la Republica Moldova

Spînu, despre decizia Rusiei de a solicita plăți în ruble pentru gaz: Am înțeles că nu se referă la Republica Moldova

Advertoriale
Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Ce sunt creditele și depozitele (VIDEO)

Negru de Purcari -  în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Negru de Purcari - în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

Mai mulți angajați ai Victoriabank au alergat în cadrul echipei Run for Children pentru a îndeplini visul a cinci copii de a avea o casă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Incendiul din curtea casei lui Igor Dodon: Experții au stabilit cauza arderii
  • 2
    Când vor fi scoase corturile protestatarilor din fața Parlamentului? Răspunsul președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu
  • 3
    Tarife mai mari pentru căldură și energie termică. ANRE a aprobat noile majorări
  • 4
    Presa rusă susține că rezultatele parțiale ale „referendumurilor” din Ucraina arată majorități uriașe în favoarea aderării la Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.