Conducerea centrului Moldexpo este acuzată de Primărie că ar refuza cazarea persoanelor cu dizabilități, după ce, potrivit șefului Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Primăriei, Boris Gîlca, ar fi refuzat în plină noapte cazarea unei familii de refugiați, în care se afla o persoană în vârstă de 90 de ani și un bărbat imobilizat. De cealaltă parte, Guvernul susține că o astfel de adresare la Moldexpo nu a parvenit.
Potrivit lui Gîlca, în noaptea de 9 spre 10 aprilie, o familie de refugiați din Ucraina, compusă din cinci persoane, printre care o femeie în vârstă de 90 de ani și un bărbat imobilizat, ar fi solicitat să fie cazată la Moldexpo, însă reprezentanții centrului ar fi refuzat acest lucru și i-ar fi redirecționat la Centrul Patria-Lukoil.
„Aici, la Patria-Lukoil, fetele noastre de garda de la Direcția Generală Asistență Medicală și Socială au ridicat persoana imobilizata pe scari, in maini, la etajul 2 (spatiul de cazare este la et. 2 si nu exista ascensor)”, a scris Gîlca pe pagina sa.
Acesta acuză că Guvernul îngrădește accesul la cazare a persoanelor „incomode” și efectuează plasament selectiv.
„Nu primește la Moldexpo persoane cu dizabilități, persoane vârstnice cu necesități speciale (inclusiv refuză cazarea romilor - e o altă istorie documentată…) - în plină noapte direcționează refugiații la alte centre, pe când Moldexpo nu este ocupat nici pe jumătate…Centrul de plasament la Moldexpo rămâne doar “muzeu” pentru vizite oficiale si “bune (nebune) practici” ale Guvernului…”, a adăugat oficialul.
Contactată de AGORA, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Anastasia Taburceanu, a declarat că o astfel adresare la Moldexpo nu a parvenit în noaptea de 9 - 10 aprilie.
„Astfel de adresare la Moldexpo nu a parvenit, în noaptea de 9 - 10 aprilie a fost cazată o familie (soț, soție și copilul de cinci ani). La data de 7 aprilie în jurul orelor 20:30 a venit cu un autobuz cu 49 de refugiați care urmau să ajungă în Germania cu toate că cazarea lor nu a fost coordonată în prealabil, toți au fost cazați și asigurați cu alimente. Ziua următoarea și-au continuat deplasarea spre destinație”, a declarat Taburceanu pentru AGORA.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
