Cinci persoane învinuite de contrabandă cu peste 1,8 milioane țigări, cu destinația spre România, au fost trimise pe banca acuzaților, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Documentarea ilegalităților acestora a cuprins perioada septembrie-noiembrie ale anului 2021.
Potrivit materialelor dosarului, învinuiții transportau țigările în locuri special amenajate, prin evitarea punctelor de trecere a frontierei în care verificările sunt mai riguroase, datorită dotărilor tehnice.
Documentarea acțiunilor infracționale a luat sfârșit odată cu reținerea unei capturi de țigări, în a doua jumătate a lui noiembrie 2021, atunci când microbuzul a fost oprit de ofițerii Poliției de Frontieră, la punctul de trecere Costești-Stânca.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru pe captura de țigări, pe mijloace bănești în sumă de peste 800.000 lei, precum și pe mai multe autovehicule, dintre care trei de lux.
Anterior, în vederea acumulării probelor, oamenii legii au dispus efectuarea a peste 10 interceptări ale discuțiilor celor cinci, precum și 20 de percheziții.
În baza informațiilor inițiale obținute în baza interceptărilor, fusese anunțată cifra de șase sute mii țigări. Ulterior, însă, în baza probelor suplimentare, a devenit cunoscut faptul că numărul țigărilor transportate e mai mare decât dublu.
Totodată, acțiunile procesual-penale au relevat nu doar faptele de contrabandă, ci și punctele de depozitare a produselor. Per total, pentru destructurarea grupului, procurorii de caz de comun cu ofițerii au realizat un volum important de acțiuni, piese ale dosarului ce sunt inserate în peste 3.500 de file. Investigațiile continuă, inclusiv în privința organizatorului grupului trimis în judecată, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Pentru faptele incriminate, legea prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani și confiscarea bunurilor rezultate, obținute și utilizate la comiterea infracțiunilor.
Vezi și aceste știri

Ar fi livrat țigări de contrabandă de peste două milioane de lei. Trei polițiști de frontieră, reținuți

Contrabandă cu heroină și cocaină, dată peste cap la Palanca. Un bărbat din Chișinău, plasat în arest

Peste două milioane de pachete de țigări, ridicate într-un dosar de contrabandă cu produse din tutun (Video)

Trei polițiști de frontieră și alți 11 inculpați vor compărea pe banca acuzațiilor într-un dosar de contrabandă cu țigări

Peste 32 de milioane de lei, în bugetul de stat. Banii provin din dosarul contrabandei de la vamă

Un fost polițist de frontieră, implicat într-o schemă de contrabandă cu țigarete de peste 200.000 de lei
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
