Conducerea Primăriei Chișinău nu poartă direct discuții cu administrațiile de la Kiev, Odesa și Cernăuți, dar cu persoanele interpuse, responsabile de implementarea în practică a actelor de colaborare.
„Sunt delegate anumite persoane care sunt responsabile de implementarea acestor acorduri și ele comunică. Cei desemnați de către autorități poartă discuții atunci când au nevoie să pună în practică un proiect x sau y”, a spus pentru AGORA comunicatorul Primăriei Chișinău, Vasile Chirilescu.
Chiar dacă acordurile de înfrățire prevăd colaborarea pe mai multe dimensiuni: economice, culturale, sociale, după 24 februarie, graficul de activități a fost înghețat. Unicul ajutor oferit de municipalitate este adăpostirea refugiaților ucraineni.
„Cel puțin, pe partea umanitară municipalitatea ajută. Avem centre pentru refugiați, unde cazăm persoanele venite din Odesa, în măsura în care noi putem, în condițiile în care suntem, să ajutăm acești oameni”, a declarat Vasile Chirilescu.
Comunicatorul a precizat că, în viitor, se va analiza modul în care primăria poate ajuta administrațiile locale din țara vecină, în baza acordurilor de înfrățire care au fost semnate.
Amintim că la 11 aprilie, primarul de Constanța, Vergil Chițac, a anunțat că a anulat semnarea acordului de înfrățire cu orașul Chișinău, pentru a evita utilizarea în sens politic a acestui eveniment.
Ion Ceban nu s-a lăsat așteptat și a venit la scurt timp cu o reacție pe rețelele sociale. Edilul a scris pe pagina sa de Facebook că „amiralul a capitulat sub presiuni și frustrări personale”. Precizăm că Primăria Chișinău are semnate acorduri de înfrățire cu 17 orașe, dintre care, trei din Ucraina. Este vorba despre Kiev, Odesa și Cernăuți. Alte patru acorduri au fost semnate cu orașele de peste Prut: Suceava, Alba Iulia, București și Iași.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.