
Au acumulat datorii de zeci de mii de lei. Guvernul lichidează două companii de stat
Două companii de stat au fost lichidate de Guvern, după ce au acumulat datorii de zeci de mii de lei. Este vorba despre „Centrul de Expertiză și Evaluare” și „Uzina Experimentală „ASELTEH”. O hotărâre în acest sens a fost votată la ședința din 13 aprilie a Executivului.
・
Mai exact, „ASELTEH” a acumulat datorii salariale în sumă de peste 211 mii lei, iar Întreprinderea de Stat „Centrul de Expertiză și Evaluare” are datorii de 90 372 lei.
„Agenția Proprietății Publice va asigura lichidarea întreprinderilor de stat și va desemna membrii comisiei de lichidare sau, după caz, a lichidatorului, conform prevederilor legale”, se arată în proiectul de hotărâre a Guvernului.
Autoritățile dau asigurări că disponibilizarea salariaților întreprinderilor de stat menționate se va efectua în conformitate cu prevederile legislației muncii.