Lukașenko, despre masacrul de la Bucea: „O operațiune psihologică specială efectuată de britanici” (VIDEO)

Lukașenko, despre masacrul de la Bucea: „O operațiune psihologică specială efectuată de britanici” (VIDEO)

Liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko susține că masacrul de la Bucea ar fi o „operațiune psihologică specială efectuată de britanici”. Afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele rus, Vladimir Putin.

„Astăzi am discutat în detaliu despre „operațiunea psihologică specială” de la Bucea, care a fost efectuată de britanici. Dacă aveți nevoie de adrese, parole, apariții, cu ce au venit, atunci serviciile de securitate ale Rusiei vă pot oferi aceste informații”, a declarat Lukașenko. 

Acesta a susținut că masacrul ar fi fost regizat „pentru că era necesar un motiv pentru a institui un nou pachet de sancțiuni”. Totodată, în cadrul conferinței de presă, liderul de la Minsk a reiterat afirmația expusă de președintele rus, Vladimir Putin, cum că războiul din Ucraina era „inevitabil”, scrie Ukrainskaia Pravda.

Amintim că, după ce forțele rusești s-au retras din Bucea, rapoartele privind atrocitățile comise au atras atenția internațională, fiind condamnate de liderii mai multor țări. Rusia a negat că ar avea un amestec, deși imaginile filmate cu drona au demonstrat faptul că pe străzile orașului existau victime încă înainte de retragerea care a avut loc pe 31 martie. 

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.