
Zelenski propune schimbul de prizonieri ucraineni cu Medvedciuc
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus schimbul politicianului și oligarhului ucrainean Victor Medvedciuc, cunoscut și drept cumătrul lui Putin, cu prizonierii de război ucraineni capturați, scrie CNN.
・
„Este important ca forțele noastre de ordine și armata să ia în considerare această posibilitate”, a spus Zelenski într-o adresare video.
De asemenea, Zelenski a avertizat Rusia că forțele ucrainene vor captura mai mulți soldați.
„Vom stabili întregul adevăr despre toți acești sălbatici. Indiferent de cât timp și efort este nevoie, îi vom găsi pe toți. Lăsați-l pe Medvedciuc să fie un exemplu pentru voi”, a spus liderul de la Kiev.
Amintim că o poză cu oligarhul ucrainean Victor Medvedciuc, în uniformă militară a armatei ucrainene și încătușat, a fost publicată pe rețele sociale de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski.
Moscova a comentat incidentul la scurt timp, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului.
„Am văzut poza cu Medvedciuc. Nu știu cât de adevărată este. Ar fi greșit să zic ceva fără să avem o confirmare. Multe știri false circulă astăzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Intefax.