
Noi derogări pentru transportarea containerelor moldovenești de mărfuri din/în portul Constanța, aprobate de autoritățile române (DOC)
Noi derogări pentru transportarea containerelor moldovenești de mărfuri din/în portul Constanța au fost aprobate de autoritățile Române. Despre aceasta a anunțat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
・
„Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale informează că, urmare a demersurilor efectuate către autoritățile române, pentru facilitarea transportului de mărfuri din Republica Moldova spre portul Constanța, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României a aprobat noi derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute pentru depășirea masei și dimensiunilor maxime admise, aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, se menționează în comunicatul instituției.
Potrivit Ministerului, derogările se aplică pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România și R. Moldova, în următoarele condiții:
1. vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul tractor înmatriculat în România sau în Republica Moldova, indiferent de țara de înmatriculare a semiremorcii tractate de acestea;
2. vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu două axe cu semiremorcă cu 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 47,0 tone și înălțimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;
3. vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu 3 axe cu semiremorcă cu două sau 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 50,0 tone și înălțimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;
4. masele pe axe ale vehiculelor prevăzute la punctele 2 și 3 nu depășesc masele maxime pe axe care pot fi autorizate în circulație, așa cum sunt ele prevăzute la art. 41 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Traseul autorizat este:
Constanța port—DN39—Agigea— DN39—A4—DN2A—Mihail Kogălniceanu—DN2A—Hârșova—Giurgeni—DN2A—Țăndărei—DN2A—Slobozia—DN2A—Urziceni—DN2—Râmnicu Sărat—DN2—Tișița—DN24—varianta ocolire Tecuci—DN24—Bârlad—DN24—Crasna—DN24B—Huși—DN24B—Albița PTF și retur, însumând aproximativ 520 km.
„Autorizațiile speciale de transport emise până la data adoptării Ordinului își păstrează termenul de valabilitate, traseul autorizat fiind valabil tur-retur”, se precizează în comunicat.