Bărbatul care ar fi comis atacul armat de la metroul din New York a fost prins de poliţie. Acesta e acuzat de terorism

Bărbatul care ar fi comis atacul armat de la metroul din New York a fost prins de poliţie. Acesta e acuzat de terorism

Forțele de ordine din Statele Unite ale Americii au arestat o persoană suspectată de atacul armat de la metroul din New York. Suspectul a fost reţinut de poliţişti în zona centrală a oraşului şi este acuzat de infracţiuni legate de terorism, scrie ABC News.

Frank James, în vârstă de 62 de ani, era căutat pentru rănirea a 10 persoane într-un atac armat la o staţie de metrou din cartierul Brooklyn. Acesta ar fi tras 33 de gloanţe până în momentul în care pistolul său s-a blocat.

Amintim că, un atac armat a avut loc într-o stație de metrou din New York. Informațiile preliminare ale poliției arată că cel puțin 13 persoane sunt rănite.

New York Times raportează că numărul cazurilor de atac armat au crescut în ultima perioadă, la 3 aprilie curent, fiind înregistrate 296 de astfel de incidente, comparativ cu 260 înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele poliției.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un atac armat a avut loc la metroul din New York. Cel puțin 13 persoane sunt rănite

Un atac armat a avut loc la metroul din New York. Cel puțin 13 persoane sunt rănite

Turcia rupe legăturile aeriene cu Rusia: O companie şi-a suspendat zborurile

Turcia rupe legăturile aeriene cu Rusia: O companie şi-a suspendat zborurile

Salvatorii vor desfășura un exercițiu demonstrativ de lichidare a consecințelor unui accident nuclear

Salvatorii vor desfășura un exercițiu demonstrativ de lichidare a consecințelor unui accident nuclear

Advertoriale
Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc” (VIDEO)
  • 4
    Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.