Ex-președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, și judecătorul Curții de Apel Cahul, Tudor Berdilă, cel care a fost raportor în dosarul deputatului fugar Ilan Șor, vor primi indemnizații după plecarea din sistem. O decizie în acest sens a fost luată de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, statul îi va achita o indemnizație în sumă totală de 307.390 de lei ex-magistratului Vladislav Clima și 278.260 de lei lui Tudor Berdilă, după plecarea acestora din funcție.
Solicitările către CSM au parvenit din partea conducerii Curții de Apel Chișinău și a Curții de Apel Cahul.
Potrivit legii cu privire la statutul judecătorului, magistratului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu 50% din produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător.
La 18 martie curent, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat cererea de demisie a judecătorului. Vladislav Clima nu a precizat care ar fi motivul care l-a determinat să demisioneze, însă a solicitat examinarea cererii în lipsa lui.
Vladislav Clima s-a întors la șefia Curții de Apel Chișinău la începutul lunii ianuarie. S-a întâmplat după ce a fost restabilit în funcție prin decizie de judecată.
Tudor Berdilă
Tudor Berdilă a fost magistratul desemnat drept raportor în completul de judecători de la Curtea de Apel (CA) Cahul în dosarul politicianului Ilan Șor.
Tudor Berdilă este judecător de 12 ani, promovat la Curtea de Apel Cahul în 2017. În noiembrie 2018, Berdilă intenționa să plece din sistemul judecătoresc. Cererea lui de demisie a fost aprobată de CSM, dar, ulterior, judecătorul s-a răzgândit, potrivit anticoruptie.md.
Acesta a fost vizat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice despre interesele din spatele reparației sediilor judecătoriilor din țară. Jurnaliștii scriau că Judecătoria Cantemir, al cărei președinte era Tudor Berdilă la acea vreme, a fost reparată de firma unei rude a colegului său, președinte al Judecătoriei Cahul. „Berdilă, care de altfel este domiciliat în Cahul, a negat vehement că la desemnarea câștigătorului licitației ar fi vorba despre anumite influențe din partea colegului său de la Cahul”, se mai arată în anchetă.
Vladislav Clima
AGORA amintește că, în data de 11 aprilie, procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție au descins cu percheziții la ex-judecătorul și fostul președinte al Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, acesta fiind vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită.
Ulterior, procurorii au anunțat că perchezițiile desfășurate la domiciliul și în automobilul fostului magistrat de la Curtea de Apel Chișinău, Vladislav Clima, nu s-au soldat cu depistarea sau ridicarea anumitor obiecte sau documente relevante.
La 18 martie curent, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat cererea de demisie a judecătorului. Vladislav Clima nu a precizat care ar fi motivul care l-a determinat să demisioneze, însă a solicitat examinarea cererii în lipsa lui.
Vladislav Clima s-a întors la șefia Curții de Apel Chișinău la începutul lunii ianuarie. S-a întâmplat, după ce a fost restabilit în funcție prin decizie de judecată.
La 31 decembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a anulat decretul prin care președinta R. Moldova, Maia Sandu a declarat nul, decretul fostului șef de stat, Igor Dodon, privind numirea lui Vladislav Clima în fruntea Curții de Apel Chișinău.
Amintim că, la 28 mai 2021, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat că a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte a Curții de Apel Chișinău. Decizia a fost motivată prin faptul că, Consiliul Superior al Magistraturii ar fi încălcat toate procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.
La 11 iunie 2021, magistratul Vladislav Clima a depus o cerere prealabilă în adresa Președinției Republicii Moldova, prin care a solicitat să fie verificată legalitatea actului administrativ individual defavorabil și anularea în tot a acestuia ca fiind ilegal. Deși legea îi permitea să ceară inclusiv suspendarea acțiunii decretului, Clima a precizat că a decis să nu utilizeze acest drept, pentru „a nu admite utilizarea justiției în campania electorală”.