Decizia a fost aprobată de judecători la 14 aprilie, după ce magistrații de la Curtea de Apel Cahul au examinat demersul avocaților care au cerut eliberarea președintelui de raion și restabilirea sa în funcție.
Judecătorii au decis să mențină hotărârea instanței de fond. Prin urmare, președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, rămâne în arest la domiciliu pentru termenul stabilit de 30 de zile.
Amintim că, Marcel Cenușă a fost reținut pe 4 aprilie, fiind acuzat de acte de corupție în dosarele licitațiilor trucate. Ulterior, acesta a fost plasat în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. O astfel de decizie a fost luată de Judecătoria Cahul.
Menționăm că în aceeași zi deputații socialiști au protesteat la Cahul. Vlad Barîncea a adăugat că parlamentarii socialiști vor depune din nou garanții personale ca președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, să fie cercetat în libertate și să revină la conducerea raionului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.