CNN: Blinken le-a spus liderilor UE că războiul din Ucraina ar putea dura până la sfârșitul anului 2022

CNN: Blinken le-a spus liderilor UE că războiul din Ucraina ar putea dura până la sfârșitul anului 2022

Secretarul american de stat Antony Blinken le-a spus aliaților europeni că Statele Unite consideră că războiul rusesc din Ucraina ar putea dura până la sfârșitul anului 2022, au declarat doi oficiali europeni pentru CNN. Potrivit publicației, mulți dintre oficialii care au vorbit cu CNN au subliniat că este greu de prezis exact cât ar putea dura războiul, dar majoritatea au spus că nu există indicii că obiectivele finale ale președintelui rus Vladimir Putin s-ar fi schimbat.

Potrivit unui oficial de rang înalt, citat de CNN, Blinken „a discutat cu omologii săi despre îngrijorarea că acest conflict s-ar putea prelungi, dar toate angajamentele sale s-au învârtit în jurul modului cel mai bun de a-l opri cât mai repede posibil”.

Alți doi oficiali europeni au declarat că sunt de părere că luptele din estul Ucrainei, unde se așteaptă ca forțele rusești să lanseze o nouă ofensivă, ar putea dura între patru și șase luni .

Anterior, consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Jake Sullivan, a declara că luptele din Ucraina vor fi probabil prelungite și că ar putea continua mai multe luni. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Blinken, aflat în vizită la Chișinău: „SUA susține în continuare integritatea teritorială a R. Moldova”

Blinken, aflat în vizită la Chișinău: „SUA susține în continuare integritatea teritorială a R. Moldova”

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, vine în Moldova

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, vine în Moldova

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni cu Serghei Lavrov

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni cu Serghei Lavrov

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
  • 2
    Un bărbat a decedat în urma unui accident în lanț produs pe șoseaua Balcani (FOTO)
  • 3
    Cazul Caracal: Gheorghe Dincă, condamnat la 30 de ani de închisoare
  • 4
    Preşedintele american, Joe Biden promite o reacţie rapidă şi dură în cazul anexării unor teritorii ucrainene de către Rusia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.