În repetiții au fost implicate 131 de unități de armament și echipament militar modern și 77 de avioane și elicoptere, transmite Ministerul Apărării al Federației Ruse.
Potrivit TASS, în timpul repetiției, pentru prima dată, opt avioane de tip MiG-29 SMT au zburat în formație sub forma literei Z, devenită simbol a „operațiunii militare speciale în Ucraina”, așa cum este denumit războiul din Ucraina în propaganda rusă.
În cadrul repetițiilor au fost implicate 15 elicoptere și 62 de avioane. Partea aeriană a repetițiilor a fost deschisă de un elicopter Mi-26, escortat de elicoptere de atac Mi-24, care a fost urmat de grupuri de elicoptere Ka-52, Mi-28N, Mi-8 și Mi-24.
Ministerul Apărării a comunicat că pe 28 aprilie și 4 mai va avea loc antrenamentul nocturn în Piața Roșie din Moscova, iar o repetiție generală este planificată pentru 7 mai. Responsabil de organizarea paradei militare a fost numit generalul de armată, comandat-șef al Forțelor Terestre, Oleg Saliukov.
Anterior, Kremlinul a comunicat că parada dinn Piața Roșie va avea loc în acest an fără nici un fel de amânări, așa cum s-a întâmplat în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, parada având loc la sfârșitul lunii iunie.
„Vom sărbători ca de obicei. Este cea mai sfântă sărbătoare a noastră. La noi în țară a fost și va fi în continuare o sărbătoare sfântă pentru toți rușii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Mai mult, analiștii politici și experții militari sugerează că Rusia va încerca să accelereze zilele acestea ofensiva din Donbass, în estul Ucrainei, pentru a revendica de asemenea o victorie pe câmpul de luptă înainte de 9 mai, potrivit RIA Novosti.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.