Cei mai generoși sponsori în campania electorală pentru alegerile locale

Cei mai generoși sponsori în campania electorală pentru alegerile locale

În perioada electorală pentru alegerile locale, 15 concurenți electorali (blocuri și partide) au declarat venituri în sumă totală de 51,5 milioane de lei. Acești bani au fost colectați atât de la personae fizice, juridice, dar și prin cotizațiile de partid. Rapoartele concurenților electorali publicate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale relevă că liderii de formațiuni nu au fost cei mai mari sponsori în această campanie, unii din ei nu figurează în această listă. Nici cei care au candidat pentru Primăria Chișinău, cu unele excepții, nu au contribuit financiar la derularea campaniei.  

Mai jos vă prezentăm cine au fost donatorii care au oferit cele mai mari sume în campania electorală pentru alegerile locale din această vară:

Partidul Liberal-Democrat

 Cel mai mare donator pentru PLDM a fost Alexandru Bărbăroșie, care a oferit din salariul său de la compania SRL Plai Mereni - 99 mii lei. În capul listei se află alți oameni de afaceri - Serghei Diacov și Igor Mardare, care au donat 95 mii lei, și respectiv, 80 mii lei.

În total, formațiunea a avut 220 de donatori - persoane fizice, care au colectat 6 milioane de lei. Printre donatori se numără deputații Iurie Țap (50 mii lei), Ion Balan (50 mii lei), Vadim Pistrinciuc (30 mii lei), Agache Anghel (50 mii lei), dar și directorul Biroului Național de Statistică, Lucia Spoială (50 mii lei).

Partidul Democrat

PD a avut cele mai multe cheltuieli în această campanie, dar și cei mai mulți sponsori. Cei peste o mie de donatori au colectat în total peste 23 milioane de lei, cele mai mari sume fiind oferite de Nicolae Dorogan, angajat SRL MoldovaTransgaz (95 mii lei), Serghei Rapcea, angajat Gara Auto SRL (90 mii lei), Anatolie Pasat, angajat Primăria Leușeni (85 mii lei). Candidatul formațiunii la funcția de primaral al Capitalei, Monica Babuc, a donat 10.270 de lei, cu trei zile înainte de scrutinul din 14 iunie.

Acum patru ani, partidul cheltuia 13,2 milioane de lei pentru a atrage voturi, însă în campania din această vară, bugetul a crescut cu peste 10 milioane de lei.

Partidul Socialiștilor

PSRM a avut cheltuieli de 14,5 milioane de lei în această campanie electorală, conform rapoartelor CEC, fiind pe locul doi la acest capitol, după PD. Cei mai mulți bani provin din bugetul partidului, cotizațiile reprezentând circa 9,2 milioane lei.

Cei mai mari sponsori, însă, sunt câțiva deputați socialiști, printre care și liderul formațiunii Igor Dodon (25 mii lei). Ceilalți deputați au donat următoarele sume: Grigore Novac (95 mii lei), Vladimir Odnostalco (95 mii lei), Bogdan Țîrdea (90 mii lei), Vlad Bătrîncea (82 mii lei), Elena Hrenova (45 mii lei). În total, partidul a avut peste 150 de donatori.

Partidul Nostru

Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, a avut cheltuieli de 11,5 milioane de lei în această campanie electorală și peste 100 de donatori. Cei mai generoși sponsori sunt: Igor Pohilă (900 mii lei, nu se menționează locul de muncă), Tatiana Melnic, angajată SRL Mela Baschet (900 mii lei), Serghei Melnic, angajat SRL Niconval (900 mii lei), dar și un pensionar Ion Grincu, care a donat 400 mii lei și o persoană care nu este angajată - Alexandru Orlov (250 mii lei).

Partidul Liberal

Cel mai mare sponsor al PL în această campanie electorală a fost Mihai Ghimpu, liderul partidului. De altfel, Mihai Ghimpu a oferit cele mai mari sume și pentru campania pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Politicianul a donat, în această campanie, peste jumătate de milion de lei, ceea ce constituie aproape 20% din banii pe care i-a cheltuit formațiunea.

Printre donatori se mai numără deputatul PL, Veaceslav Untilă (275 mii lei), Iurie Dirda (30 mii lei), Veronica Herța (40 mii lei), Iurie Topală (50 mii lei). Partidul a avut, în total, 44 de donatori.

Blocul PPEM - Iurie LEANCĂ

Acest bloc electoral a raportat cheltuieli de 2,2 milioane de lei și aproape 150 de donatori. Printre cei mai mari sponsori se numără Vlad Kulminsiki, care activează în cadrul Institutului de Politici și Reforme Europene (90 mii lei), Veaceslav Țugulschi, BC Universal Bank (80 mii lei), Marin Popescu, Coccinella SRL (75 mii lei).

Iurie Leancă, liderul blocului, a donat 40 mii lei, colegul său, Eugen Carpov a donat aceeași sumă, alți membri, cum ar fi Victor Lutenco, Iulian Groza, Eremei Priseajniuc au donat câte 20 mii lei.

Partidul Comuniștilor

Cei mai generoși sponsori ai formațiunii au fost zece persoane juridice, două dintre ele donând câte 1,5 milioane de lei. Este vroba despre de SRL Logistic și SRL Soft Business Systems. De asemenea, printre donatori se numără deputații comuniști: Anatolie Gorilă (40 mii lei), Sergiu Stati (40 mii lei) Oleg Reidman (30 mii lei).

Candidatul partidului la funcția de primar al Capitalei, Vasile Chirtoca, a donat peste 320 mii lei în ultima săptămână de campanie electorală. În total, PCRM a avut 240 de donatori, care au colectat 8,2 milioane de lei.

Mișcarea Social-Politică Ravnopravie

Partidul din partea căruia a candiat omul de afaceri Ilan Shor la funcția de primar al orașului Orhei a cheltuit în această campanie 2,6 milioane de lei. Rapoartele financiare arată că Ilan Shor a fost cel mai mare sponsor, oferind 75 mii lei, iar compania sa - Dufremol SRL a oferit din profit 1,5 milioane de lei.

Restul banilor au fost donați de persoane, care au indicat locul de muncă compania Dufremol SRL. Aceste persoane au donat sume care variază între 25 mii lei și 50 mii lei. Din cei 33 de donatori, cinci au menționat că activează în cadrul altor companii ( Infotom Com SRL, Moda Prestij SRL, Air Classica SRL).

Rapoartele Promo-Lex

Promo-LEX a stabilit 4 categorii de donații pentru partide politice şi blocuri electorale:
• “foarte mari” - peste 1 mln lei: (PCRM - 2 donatori, MSPRRavnopravie - 1 donator);
• “mari” - de la 100 mii până la 1 mln lei: (PPCNM - 1 donator, PPPN - 6 donatori, PCRM - 3 donatori, PL - 6 donatori);
• “medii” - de la 75 mii lei până la 100 mii lei: (PDM - 17 donatori, MSPRRavnopravie - 1 donator, PCRM - 2 donatori; PL - 3 donatori, PPPN - 5 donatori, PP Patrioții Moldovei - 1 donator, PPCNM - 1 donator);
• “alte donații” - până la 75 mii lei: (Patrioții Moldovei -ie 1 donator, PVE - 2 donatori, MSPR Ravnopravie- 22 donatori, PDM - 788 donatori, PCRM - 165 donatori, PPPN - 91 donatori, PNL - 20 donatori, PLDM - 119 donatori, PSRM - 106 donatori, BE PPEM - 140 donatori, PL - 22 donatori, PPRM - 6 donatori, PPMPA - 10 donatori, PVE - 3 donatori, PPPM - 2 donatori, BE LP - 13 donatori)

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

În capitală vor apărea puncte suplimentare de testare la COVID-19

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

OMS vine cu noi recomandări: Printre acestea - renunțarea la interdicțiile de călătorie și la dovada vaccinării pentru cei care merg în alte țări

Italia: Sute de medici, suspendați din activitatea din cauza că nu erau vaccinați

Italia: Sute de medici, suspendați din activitatea din cauza că nu erau vaccinați

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
  • 3
    Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege
  • 4
    Hike cu mine - Alo, se aude? Alex Gurdila ne ia să marcăm un traseu prin Codrii Moldovei (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.