În vacanța de Paști, descoperă Moldova: Top 6 pensiuni pe care trebuie să le vizitezi

În vacanța de Paști, descoperă Moldova: Top 6 pensiuni pe care trebuie să le vizitezi

Paștele, pe lângă sărbătoarea religioasă în sine, este și un motiv de bucurie pentru toți cei care pot petrece în voie zilele libere într-un mediu cât mai relaxant și mai plăcut. Și în acest an moldovenii au parte de un weekend prelungit în perioada 23, 24, 25 aprilie, dar și 30 aprilie, 1 și 2 mai. Dacă vrei să te bucuri alături de cei dragi și să petreci anul acesta într-un alt loc decât în confortul casei tale, AGORA îți recomandă șase pensiuni din Republica Moldova unde te poți odihni în perioada Paștelui și admira frumusețea primăverii departe de gălăgia mediul urban.

Pensiunile din țară vă pot oferi o experiență autentică moldovenească, veți simți atmosfera „de acasă” cu bucate preparate cu dragoste și grijă.

Directoarea Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern, Natalia Țurcanu, a menționat pentru AGORA că industria turismului a fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de COVID-19. Cu toate acestea, pandemia a evidențiat noi tendințe turistice și a reorientat cetățenii țării noastre spre destinațiile turistice locale.

„Alături de fluxul de refugiați din ultima lună, aceasta a fost o mare provocare pentru antreprenorii din domeniu, însă cu ajutorul ANTRIM, a autorităților centrale și prin eforturi proprii însemnate, au reușit să facă față și sunt gata să primească oaspeții de sărbătorile de Paști”, susține Natalia Țurcanu.

6 pensiuni în care te poți relaxa în perioada Paștelui și nu numai

1.     Pensiunea Turistică „Casa Veche”

Casa Veche” și satul Palanca, Ștefan Vodă, are o vechime de peste o sută de ani. Recent, aceasta a fost inaugurată pentru cei care sunt în căutarea unei aventuri rurale autentice. Această locație este un remediu perfect împotriva aglomerației urbane. Cu mâncare preparată din ingrediente crescute natural și amplasată în proximitatea râului Nistru, „Casa Veche”, parcă transmite un mesaj de „mai vino!” fiecărui vizitator al său.

Pensiunea te cucerește la prima vedere. Un gard tradițional din lemn și o poartă iscusit sculptată înconjoară proprietatea.

Casa de bază, cu pereți din lut și un acoperiș de stuf, prezintă uși și ferestre albastre autentice, o mansardă din care vă puteți bucura de o vedere panoramică a satului și chiar o pivniță de piatră albă. De îndată ce intrați în curte, vă întâmpină copacul de pere, vechi de peste un secol, în care s-au integrat armonios câteva hamacuri pentru relaxare.

2.     „Trei Păstori”, Zahareuca, Telenești

Pensiunea „Trei Păstori” e o pensiune relativ nouă. De ce relativ? Pentru că până nu demult a fost o tabără pentru copii. În 2020 a trecut printr-o renovare majoră și s-a transformat într-o pensiune confortabilă unde sunt 30 de locuri de cazare. Se află în mijlocul naturii, iar pe teritoriu există un lac / piscină exterioară, terasă, foișoare, barbeque. Pensiunea este construită în stil rustic, iar fiecare cameră este completată cu elemente tradiționale (covoare, sobă) și au baie proprie. În cadrul pensiunii există și un restaurant unde puteți comanda din timp bucate tradiționale delicioase. Dacă vreți să vă detașați de realitatea orașului și să petreceți un weekend într-o zonă cu tradiții, pitorească și ospitalieră, atunci acesta este locul perfect.

3.     „Hanul lui Hanganu”, Lalova

La Hanul lui Hanganu n-o să vă plictisiți. Plimbările cu barca pe Nistru și cu căruța, prin satele alăturate, o să vă placă la nebunie! Și sigur că, nu în ultimul rând trebuie să gustați din specialitatea culinară a casei care sunt sarmalele pitice, cât unghia.

4.    „Gagauz Sofrasi”, Congaz, Comrat

Dacă ajungeți în Congaz - în cel mai mare sat din Europa, atunci trebuie să treceți și pe la „Găgăuz Sofrasi”. Pensiunea este fermecătoare prin căsuțele sale din lemn, o adevărată curte găgăuză tradițională în miniatură. Complexul poate acomoda 20 de oameni și este construit în întregime din materiale ecologice. Elementele arhitecturale repetă, în cele mai mici detalii, viața găgăuzilor de acum 100 de ani.

„Găgăuz Sofrasi” reproduce atmosfera și farmecul caselor tradiționale țărănești: sobe cu lejancă, ferestre mici de lemn, păretare și covoare tradiționale din lână naturală. La „Găgăuz Sofrasi” puteți rămâne pe noapte, admira tradițiile locale de dans și costum tradițional găgăuz. Și neapărat trebuie să gustați din bucatele locului: kavurma, gozleme, pide sau manga.

Hotelul are în total zece camere. Patru dintre acestea sunt realizate într-un stil național găgăuz iar alte șase camere sunt într-un stil contemporan, cu un design clasic.

Mai multe detalii AICI.

5.     „Casa Părintească”, Palanca, Călărași

În primul rând, veți avea ocazia să o cunoașteți pe una dintre cele mai frumoase femei din Moldova, gazda locului, Tatiana Popa. Aceasta vă va primi în casa părinților săi, desproprietăriți și izgoniți de regimul comunist. Tatiana a reușit, după multe eforturi, să recupereze casa părintească și a transformat-o în muzeu. Aici au renăscut tradiții artizanale unice. Aici se păstrează vii ritualuri de sărbători, care sunt transmise și copiilor din sat. La Palanca, veți avea ocazia să vă atingeți de eternitate și frumusețe autentică și veți gusta rețete deosebite, pentru că sunt gătite după obiceiurile locului, un sat populat preponderent de familii de ucraineni – huțuli.

6.     „Eco Village Văleni”, Văleni, Cahul

„Eco Village Valeni”, este localitatea pe care trebuie să o vizitați, dacă decideți să explorați sudul Moldovei, în special Găgăuzia și Lacului Beleu. Gazdele locației, vă pun la dispoziție bărci pentru a pluti printre nuferi. Luați cu voi undița și pescuiți! Ori, priviți adânc în rubiniul vinului moldav, simțiți vântul ușor și jucăuș și încercați să dansați pe ritmurile rapide ale Horei de la Sud.

Dacă încă nu ați ales destinația pentru vacanța de Paști, oricând puteți consulta site-ul de țară moldova.travel pentru mai multe detalii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Aglomerație în PTF Sculeni și Leușeni. Au fost deschise mai multe piste și antrenați în lucru mai mulți angajați

Aglomerație în PTF Sculeni și Leușeni. Au fost deschise mai multe piste și antrenați în lucru mai mulți angajați

Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori

Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori

În creștere cu 116 milioane: Activele oficiale de rezervă al R. Moldova au ajuns la circa 3,84 miliarde de dolari

În creștere cu 116 milioane: Activele oficiale de rezervă al R. Moldova au ajuns la circa 3,84 miliarde de dolari

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.