„Această decizie a autorităților de la Chișinău a confirmat poziția autorităților în susținerea Ucrainei, astfel au supus consecințelor întregul popor. Noi credem că ei (n.r. deputații) nu au avut dreptul să facă acest lucru, mai ales în raport cu Găgăuzia. Vreau să amintesc că ei erau obligați să ia în conderare poziția noastră. Ei ne-au ignorat”, a declarat unul din membrii Adunării.
https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FHalkToplushu%2Fvideos%2F3325980357631491%2F&show_text=false&width=560&t=0
La data de 14 aprilie curent, Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege care prevede că, în Republica Moldova se interzice panglica „Sfântul Gheorghe„ și simbolurile „V” și „Z”, utilizate în contextul agresiunii ruse în Ucraina. Legea a fost promulgată de șefa statului Maia Sandu la 19 aprilie curent.
Menționăm că deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au arătat deranjați de acest proiect de lege. Aceștia au blocat tribuna centrală a Legislativului. Vădit emoționat, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat că îi este rușine de ceea ce s-a întâmplat în Parlament.
Drept replică, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a spus că îi este rușine de faptul că simbolurile victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial sunt desenate pe tancurile rusești care au invadat Ucraina.
În plus, președinta Comisiei juridice a Parlamentului, deputata PAS Olesea Stamate a menționat că panglica nu este interzisă în cazul medaliilor cu care au fost decorați veteranii de război.
Astfel, fostul președinte al țării, socialistul Igor Dodon a declarat că la data de 9 mai personal va purta la piept panglica „Sfântului Gheorghe” precum și în anii precedenți și va participa la marșul tradițional spre Memorial.
Afișarea drapelelor, a literelor sau panglicilor așa ca panglica bicoloră negru-portocaliu, se soldează cu amendă de până la nouă mii de lei pentru persoane fizice și de până la 18 mii de lei pentru persoanele juridice.
La data de 12 aprilie, deputații socialiști Grigore Novac și Adrian Lebedinschi au contestat la Curtea Constituțională a Moldovei amendamentele legislative prin care au fost interzise panglica și simbolurile „V” și „ Z”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.