Procurorii vor investiga declarațiile deputatului BCS, Vladimir Odnostalco, din interviul pentru Soloviov

Procurorii vor investiga declarațiile deputatului BCS, Vladimir Odnostalco,  din interviul pentru Soloviov

Procurorii vor investiga cele declarate de parlamentarul BCS, Vladimir Odnostalco, în cadrul interviului „Соловьев LIVE” moderată de propagandistul rus Vladimir Soloviov. Aceasta după ce deputatul s-a expus pe marginea simbolurilor care se asociază cu războiul, afirmații care ar fi falsuri. Oamenii legii fac trimitere la articolul 346 din Codul Penal. Informația este confirmată pentru AGORA de comunicatorii din cadrul Procuraturii Generale.

„Procuratura s-a autosesizat în cazul membrului Parlamentului care a participat la emisiunea vizată și mai comunică faptul că toate acțiunile intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării vor fi investigate de procuratură”, informează comunicatorul PG.

Precizăm că articolul 346 din Codul Penal prevede că „Acțiunile intenționate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice, îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnității naționale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetățenilor în funcție de apartenența lor națională, etnică, rasială sau religioasă, se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 600 unități convenționale (circa 30 mii de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani”.

Cu referire la cazul sus menționat, AGORA precizează că deputatul Vladimir Odnostalco, a oferit un interviu în cadrul programului „Соловьев LIVE”. Parlamentarul a fost rugat să comenteze ultimele evenimente din R. Moldova legate de interzicerea panglicii Sf. Gheorghe și a simbolurilor „Z” și „V”, dar și situația social-economică din țară.

Odnostalco s-a declarat revoltat față de decizia Parlamentului de a interzice panglica Sf. Gheorghe și simbolurile „Z” și „V”, menționând că actuala guvernare nu asociază Marele Război pentru Apărarea Patriei cu victoria poporului moldovenesc.

În cursul interviului, Odnostalco s-a referit și la vizitele oficialilor europeni în R. Moldova, afirmând că aceștia ar dori implicarea țării noastre în conflictul din Ucraina. Mai mult, deși spune că este ucrainean, parlamentarul critică refugiații din țara noastră.

Într-un material de combatere a fake news, portalul Stopfals.md a dezmințit mai multe afirmații ale lui Odnostalco.

De exemplu, deputatul a declarat că copiii refugiaților ucraineni sunt agresivi, iar profesorii au început să se plângă pe ei, ceea ce este un  fals, prin care Odnostalco promovează ura față de refugiații ucraineni.

„Peste 2000 de copii învață în școli, aproape toți copiii în școli ruse, în grădinițe ruse. Sunt diferite situații. Am informație de la profesori care sunt șocați. Noi nu suntem deprinși cu agresivitate, copiii noștri sunt buni. Noi nu salutăm asemenea chestiuni, dar vedem că se întâmplă. Noi i-am primit foarte bine pe refugiați. Atât de bine, încât guvernul a uitat de propriii cetățeni”, a spus el.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), la 19 aprilie, 1856 de copii ucraineni erau încadrați în instituțiile de învățământ, inclusiv 648 de elevi sunt înregistrați în ciclul primar de studii.  Aceștia studiază preponderent în limba rusă pentru că nu există instituții de învățământ în limba ucraineană. Afirmațiile lui Odnostalco despre plângerile cadrelor didactice privind „agresivitatea copiilor refugiaților ucraineni” sunt false. Surse din cadrul MEC au comunicat pentru portalul Stopfals.md că nu a fost înregistrată nicio sesizare, nici de la părinți, nici de la pedagogi: „Nu au fost înregistrate plângeri din partea profesorilor despre comportamentul agresiv al copiilor ucraineni, iar dacă deputatul deține astfel de informații, să prezinte probe”.

Articolul integral poate fi urmărit pe Stop Fals.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deputatul BCS Vladimir Odnostalco, într-un interviu pentru propagandistul rus Soloviov: „Veșnică rușine acelor deputați care au interzis semnul victoriei”

Deputatul BCS Vladimir Odnostalco, într-un interviu pentru propagandistul rus Soloviov: „Veșnică rușine acelor deputați care au interzis semnul victoriei”

Grosu către Odnostalco, după ce ultimul a pronunțat greșit numele unei deputate: „Le dau peste nas celor nesimțiți” (FOCUS)

Grosu către Odnostalco, după ce ultimul a pronunțat greșit numele unei deputate: „Le dau peste nas celor nesimțiți” (FOCUS)

Începând cu luna octombrie, părinții care au copii cu vârsta de până la 2 ani vor primi indemnizație de 1.000 de lei. Legea, promulgată de Maia Sandu

Începând cu luna octombrie, părinții care au copii cu vârsta de până la 2 ani vor primi indemnizație de 1.000 de lei. Legea, promulgată de Maia Sandu

Advertoriale
Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

Tekwill Academy Kids: Activitățile extrașcolare pentru care îți va mulțumi copilul tău

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

IuteCredit a ales câștigătoarea tombolei „Câștigă o vacanță în Thailanda”! (VIDEO)

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Primele reacții, după premiera mondială a filmului CARBON: „Este un val nou și proaspăt al filmului moldovenesc” (VIDEO)
  • 4
    Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.