Administratorii unor companii, care ar fi obținut prin escrocherie circa 8 milioane de euro din BEM, trimiși în judecată

Administratorii unor companii, care ar fi obținut prin escrocherie circa 8 milioane de euro din BEM, trimiși în judecată

Un episod din dosarele ce vizează delapidările din Banca de Economii prin intermediul creditelor neperformante a fost trimis în judecată, anunță CNA și Procuratura Anticorupție.  Acesta vizează doi administratori de companii care ar fi dobândit, prin escrocherie, aproximativ 8 milioane de euro din Banca de Economii.

Potrivit rechizitoriului, șefii companiilor, specializate în prestarea de servicii IT și cosmetice, ar fi contractat de la Banca de Economii credite în valoare de 7.706.729 de euro (peste 123 de milioane de lei).

Acestea ar fi fost sustrase prin înșelăciune și cu încălcarea regulilor de creditare, cauzând entității bancare un prejudiciu considerabil.  

Procurorii au formulat învinuirea în privința a două persoane în temeiul articolelor 190 alineatul 5 din Codul penal – escrocheria în proporții deosebit de mari și art. 243 – spălarea banilor.
Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 15 ani de închisoare. În conformitate cu prevederile legale, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un nou dosar privind frauda bancară, trimis în judecată. Sunt vizați ex-președintele BEM și administratorul special

Un nou dosar privind frauda bancară, trimis în judecată. Sunt vizați ex-președintele BEM și administratorul special

BEM scoate, repetat, la vânzare acțiunile Moldasig. Prețul s-a redus de aproape cinci ori

BEM scoate, repetat, la vânzare acțiunile Moldasig. Prețul s-a redus de aproape cinci ori

ZdG: CNA, despre dosarul creditului de la BEM pentru firma afiliată familiei Zinaidei Greceanîi

ZdG: CNA, despre dosarul creditului de la BEM pentru firma afiliată familiei Zinaidei Greceanîi

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin
  • 2
    Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)
  • 3
    Zelenski: Ucraina semnează cererea de aderare accelerată la NATO (VIDEO)
  • 4
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.