Războiul le-a furat liniștea, nu și speranța. Cum vor sărbători Paștele refugiații din Ucraina (VIDEO)

Războiul le-a furat liniștea, nu și speranța. Cum vor sărbători Paștele refugiații din Ucraina (VIDEO)

Pentru refugiații din Ucraina sărbătorile pascale nu vin doar cu emoții, ci și cu multă nostalgie. Anna Korolev are 31 de ani și a venit în țara noastră din regiunea Donețk. Alături de cei doi copii ai săi, o fetiță de 3 ani și un băiețel de 5 ani, femeia va sărbători Paștele în centrul de refugiați de la Ialoveni. Pentru că soțul său a rămas în Ucraina, Anna recunoaște că nu simte magia Învierii Domnului, dar își amintește cu drag de modul în care obișnuia acasă să marcheze această sărbătoare religioasă.

În ajun coceam pască, o înfrumusețam împreună cu copiii. O acopeream cu bezea, o presăram cu glazură. Dimineața – fiul și soțul mergeau la biserică, sfințeau pasca și ouăle. Acasă organizam o zi de sărbătoare, dacă era vreme bună mergeam în natură, iar când nu era vreme bună rămâneam acasă, stăteam la masă, ne odihneam, ne jucam cu copiii, spune refugiata.

În pofida circumstanțelor nefavorabile în care se află, femeia este hotărâtă să facă tot posibilul pentru a le oferi copiilor săi magie de sărbători:

Înțeleg că este război, dar îmi doresc ca cei mici să simtă măcar ar un pic de spirit de sărbătoare. Au parte de destul stres și emoții negative, de aceea vom vopsi ouăle, la fel cum o făceam acasă. Poate și ei vor dori să participe. Probabil nu vom putea coace pască, de aceea va trebui să o cumpărăm.

Anna Korolev spune că războiul din Ucraina a venit nu doar cu multă durere, ci și lecții de viață.

Războiul a determinat multe familii să înțeleagă ce înseamnă o familie. Eu cu soțul ne mai certam, au fost multe momente când credeam că ne vom despărți, dar războiul ne-a făcut să înțelegem că noi existăm, suntem doi și cei mai importanți oameni pentru copiii noștri, de aceea trebuie să fim împreună. Restul sunt fleacuri, povestește refugiata.

Elena și fiul ei de 6 ani au venit în țara noastră de la Odesa. Femeia spune că până nu demult Paștele era una dintre sărbătorile ei preferate, moment prielnic pentru a fi alături de oamenii dragi. 

„Acasă de obicei mergeam de Paști în sat, la bunica. Avem o bunică de 82 de ani. Acolo coceam pască, vopseam ouăle, noaptea mergeam la biserică pentru a sfinți bucatele. Avem multe rude acolo, suntem o familie mare și prietenoasă”, povestește Elena.

În acest an, însă, bucuria și emoții Învierii Domnului este înlocuită de nostalgie și tristețe. Chiar și așa, de dragul fiului său, femeia spune că va încerca să respecte tradițiile:

Pur și simplu vom cumpăra pască pentru că nu avem cum să o coacem. Ouăle probabil le vom vopsi. Vom sărbători aici, la centrul de refugiați.

Cât despre viitor:

Sperăm să se termine totul cât mai repede, să revenim la viața noastră anterioară, pentru că aflându-te aici înțelege și revezi toate lucrurile, iar greutățile pe care le-am avut acolo par nesemnificative în comparație cu războiul. Ne dorim pace și să revenim acasă.

Directoarea centrului de refugiați din orașul Ialoveni spune că persoanele care sunt găzduite în prezent vor avea parte de momente frumoase în ziua de Paști.

„Vrem să le facem o mică sărbătoare. Am cumpărat cozonaci, bomboane, o să le facem chiar și o masă de prânz, ca să se simtă ca în familie. O să le facem și cadouri, vom vopsi ouă, tradițional. Vom încerca să-i facem să simtă această atmosferă, necâtând la faptul că este război”, spune Tatiana Colîcev.

Centrul de refugiați din orașul Ialoveni găzduiește în prezent 19 persoane. Pe 24 aprilie creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Alți cinci refugiați au fost angajați în sistemul medical din Republica Moldova

Alți cinci refugiați au fost angajați în sistemul medical din Republica Moldova

Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister (VIDEO)

În ajun de Paște transportul public din Chișinău va circula până la miezul nopții

În ajun de Paște transportul public din Chișinău va circula până la miezul nopții

Paștele vine cu scumpiri la carburanți: ANRE a afișat prețurile plafon pentru benzină și motorină

Paștele vine cu scumpiri la carburanți: ANRE a afișat prețurile plafon pentru benzină și motorină

De la 300 de lei până la câteva mii: Câți bani vor cheltui moldovenii pentru masa de Paște (SONDAJ)

De la 300 de lei până la câteva mii: Câți bani vor cheltui moldovenii pentru masa de Paște (SONDAJ)

Aproximativ 12 mii de persoane din capitală vor primi ajutoare de Paște

Aproximativ 12 mii de persoane din capitală vor primi ajutoare de Paște

Pregătește-te pentru un Paște fericit! Lista articolelor necesare pentru o atmosferă caldă pe care le găsești la METRO (FOTO)

Pregătește-te pentru un Paște fericit! Lista articolelor necesare pentru o atmosferă caldă pe care le găsești la METRO (FOTO)

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

Egipt: O biserică din Cairo a luat fot chiar în timpul slujbei.41 de persoane au decedat

Egipt: O biserică din Cairo a luat fot chiar în timpul slujbei.41 de persoane au decedat

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
  • 4
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.