Institutul pentru Studii de Război nu crede că armata rusă va putea ocupa sudul Ucrainei și crea un coridor terestru către Transnistria, arată cel mai recent comunicat al organizației. Experții din cadrul instituției mai afirmă că declarațiile generalului rus nu pot fi considerare ca o intenție de a conduce o „operațiune ofensivă majoră împotriva Moldovei”.
„Minnekaev a afirmat că controlul rusesc asupra sudului Ucrainei va oferi Rusiei capacitatea de a conduce o viitoare ofensivă împotriva Transnistriei, mai degrabă decât să anunțe o ofensivă iminentă a Rusiei împotriva Moldovei. Minnekaev a spus că controlul rusesc asupra sudului Ucrainei va oferi „o altă cale de ieșire din regiunea transnistreană”, teritoriu ocupat ilegal de ruși în Moldova, unde a susținut în mod fals că „există și fapte de oprimare a populației vorbitoare de limbă rusă”, se arată în comunicat.
Experții nu consideră totuși recentele declarații drept o intenție de a conduce o operațiune ofensivă majoră împotriva Moldovei.
„O ofensivă împotriva Moldovei ar fi fost probabil formulată în jurul securizării unui „culoar terestru” către Moldova, la fel ca și coridorul rusesc către Crimeea. Chiar dacă forțele ruse au încercat să reia operațiunile ofensive majore spre Nikolaev și spre Odesa, este foarte puțin probabil ca acestea să aibă capacitatea de a face acest lucru”, se menționează în analiza efectuată de organizație.
Amintim că, potrivit unei declarații a comandantului adjunct al Districtului militar central al Rusiei, generalul Rustam Minnekaiev, Moscova vizează în faza a doua a „operațiunii sale militare” în Ucraina, să preia controlul deplin în Donbas și în sudul Ucrainei, pentru a realiza un coridor terestru spre Crimeea și un culoar spre regiunea transnistreană a R. Moldova.
În urma acestor declarații, ambasadorul rus a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Totodată, Biroul pentru politici de Reintegrare a emis o declarație în care se stipulează că R. Moldova este un stat neutru și solicită respectarea acestui principiu de toți actorii internaționali, inclusiv de Federația Rusă.