Transnistria: Explozii la un centru radio din Maiak, raionul Grigoriopol. Două antene au fost scoase din funcțiune (FOTO)

Transnistria: Explozii la un centru radio din Maiak, raionul Grigoriopol. Două antene au fost scoase din funcțiune (FOTO)

În dimineața zilei de 26 aprilie, în localitatea Maiak din raionul Grigoriopol au răsunat două explozii. Drept urmare au fost scoase din funcțiune două, cele mai puternice antene ale radio centrului „Maiak”. Informația este confirmată de așa-zisul minister al afacerilor interne din Transnistria. 

Prima explozie a răsunat la ora 6:40, iar a doua - la ora 7:05. La fața locului, au intervenit așa numiți oamenii ai legii din regiune și serviciile de urgență ale Transnistriei.

Poliția din Grigoriopol a izolat teritoriul centrului de radio și televiziune „Maiak”. Iar geniștii au început examinarea zonei și obiectivelor de pe teritoriu.

...

...

Potrivit informațiilor de la ora 9:00 dimineața, sursa menționează că au fost scoase din funcțiune două antene care aveau cea mai importantă funcție de transmisie a semnalului radio.

Niciunul dintre angajații centrului și nici locuitorii satului nu au fost răniți. Sursa încă nu a precizat cine ar fi declanșat exploziile.

Despre explozii au comunicat și mai multe surse media din Federația Rusă. Acestea, la fel, nu comunică cine s-ar face vinovat de atacuri menționând că „atacatorii sunt necunoscuți”.

Centrul de radio și televiziune transnistrean este unul dintre cele 14 centre de transmisie radio ale fostei URSS. De aici, semnalul poate fi transmis către SUA, Orientul Mijlociu și America Latină. Centrul radio a fost construit la sfârșitul anilor \\\\\\'60.

AGORA amintește că explozii multiple au avut loc în jurul orei 17:00, la 25 aprilie, în sediul așa-zisului Serviciu Secret de Tiraspol. Geamurile mai multor etaje au fost sparte. Din clădire ieșea fum. La fața locului s-au deplasat pompierii, ambulanța și serviciile de investigație.

Deși zona a fost izolată, mai multe persoane s-au îmbulzit în preajma sediului. Așa-numitele structuri de la Tiraspol spun că focurile au fost trase din lansatoarele de rachete de model RPG.

NEXTA scrie că din imaginile de la locul exploziei din Tiraspol se vede un tub de la lansatorul de grenade rusesc „Tavolga”. Astfel de arme sunt utilizate doar în Rusia și Transnistria, precum și în Iordania, și în Gabon.

Menționăm că Biroul pentru Reintegrare a venit cu o primă reacție: „Obiectivul urmărit de incident ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale”.

La rândul lor, Serviciile secrete ucrainene au publicat un document prin care învinuiesc serviciile speciale ruse în organizarea exploziilor din Tiraspol. Acest lucru a fost raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.