La 26 aprilie, președinta țării Maia Sandu convoacă în ședință Consiliului Suprem de Securitate. Se întâmplă după o serie de incidente înregistrate în stânga Nistrului.
Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 13.00, la Președinție. După ședință, la ora 15.00, Președinta Maia Sandu va susține un briefing de presă.
Menționăm că în dimineața zilei de 26 aprilie, în localitatea Maiak din raionul Grigoriopol au răsunat două explozii. Drept urmare au fost scoase din funcțiune două, cele mai puternice antene ale radio centrului „Maiak”. Informația este confirmată de așa-zisul minister al afacerilor interne din Transnistria.
Iar la 25 aprilie, mai multe explozii au avut loc în jurul orei 17:00, în sediul așa-zisului Serviciu Secret de Tiraspol. Geamurile mai multor etaje au fost sparte. Din clădire ieșea fum. La fața locului s-au deplasat pompierii, ambulanța și serviciile de investigație.
Deși zona a fost izolată, mai multe persoane s-au îmbulzit în preajma sediului. Așa-numitele structuri de la Tiraspol spun că focurile au fost trase din lansatoarele de rachete de model RPG.
NEXTA scrie că din imaginile de la locul exploziei din Tiraspol se vede un tub de la lansatorul de grenade rusesc „Tavolga”. Astfel de arme sunt utilizate doar în Rusia și Transnistria, precum și în Iordania, și în Gabon.
Menționăm că Biroul pentru Reintegrare a venit cu o primă reacție: „Obiectivul urmărit de incident ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale”.
La rândul lor, Serviciile secrete ucrainene au publicat un document prin care învinuiesc serviciile speciale ruse în organizarea exploziilor din Tiraspol. Acest lucru a fost raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
Vezi și aceste știri

Transnistria: Explozii la un centru radio din Maiak, raionul Grigoriopol. Două antene au fost scoase din funcțiune (FOTO)

Serviciile secrete de informare ale Ucrainei: Exploziile din Transnistria ar fi provocate de serviciile speciale rusești (DOC)

Prima reacție a autorităților de la Chișinău, în legătură cu exploziile de la Tiraspol: „Pretext pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană”

Ultima oră! Mai multe explozii s-au produs în sediul așa-numitului Serviciu de Securitate de la Tiraspol (FOTO UPDATE)

Liderii G7 au căzut de acord în privința plafonării prețurilor la resursele energetice importate din Rusia
