Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a pledat marţi, în prima sa vizită la Moscova după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pentru o încetare a focului „în cel mai scurt timp", transmite Reuters.
„Acest lucru ne interesează mult, să găsim mijloacele pentru a crea condiţii pentru un dialog eficient, pentru o încetare a focului în cel mai scurt timp”, a declarat Guterres în timpul discuţiilor cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.
Antonio Guterres a anunţat că ONU este dispusă să facă tot ceea ce este posibil pentru „a pune capăt războiului din Ucraina”.
După întrevederea cu Lavrov, Guterres urmează să fie primit de preşedintele Vladimir Putin, iar apoi se va deplasa la Kiev, unde decizia sa de a se duce mai întâi în Rusia a fost aspru criticată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând că nu vede „nicio dreptate şi nicio logică în această ordine” a deplasărilor.
„Suntem profund interesaţi în aceste momente să facem tot posibilul pentru a pune capăt războiului din Ucraina cât mai repede, şi să facem tot posibilul să reducem suferinţa oamenilor şi să reducem impactul asupra grupurilor vulnerabile din alte ţări ale lumii”, a insistat Guterres.
La rândul său, şeful diplomaţiei ruse a dat asigurări că Moscova a răspuns rapid iniţiativei lui Guterres şi a acceptat să discute despre o serie de teme importante.
„Apreciem dorința dumneavoastră în aceste timpuri dificile de a studia în mod serios cum se poate aplica principiul multilateralismului, contestat făţiş în ultimii ani de Occident, care din nefericire a încercat să creeze şi să perpetueze lumea unipolară", a susţinut Lavrov.