La 27 aprilie 1990, actualul tricolor al R. Moldova a fost desemnat oficial drapel de stat. S-a întâmplat prin decizia deputaților din primul Parlament. În aceeași zi, tricolorul a fost arborat simbolic pe clădirea forului legislativ, iar această dată a devenit oficial ziua în care întreaga țară sărbătorește Tricolorul.
Potrivit rigorilor prevăzute de legislația R. Moldova, drapelul de stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, formată din trei fâşii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru, galben și roşu. În centru, pe fâșia de culoare galbenă, este imprimată stema de stat a R. Moldova.
Dacă e să vorbim despre dimensiuni, atunci proporţia dintre lățimea stemei și lungimea drapelului este de 1:5, iar proporția dintre lățimea și lungimea drapelului – de 1:2.
Este curios faptul că tricolorul a apărut inițial la 1848 în contextul „Primăverii Popoarelor” și a mișcărilor revoluționare din Franța. În scurt timp, acesta a devenit un simbol al românilor de pretutindeni.
Fiind prezent ca drapel al Republicii Democratice Moldovenești la 1917 și drapel al Republicii Moldova din 1990, culorile sale și stema de stat transmit o serie de mesaje mai puțin cunoscute în rândul cetățenilor.
Adoptat în prima sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.M din 27 aprilie 1990 și sub o presiune tot mai evidentă a străzii, dictată de apropierea zilei de 1 mai, tricolorul a fost legiferat oficial. Din 2010, ziua de 27 aprilie a devenit în mod oficial Ziua Drapelului de Stat.
Află mai multe date istorice aici: Tricolorul, de la drapelul revoluționarilor de la 1848 la simbol al românității (VIDEO)
„Adoptarea s-a făcut sub presiunea străzii, data de 27 aprilie nu a fost aleasă întâmplător, fiindcă drapele trebuiau arborate la 1 mai, dacă oficialitățile ar fi ieșit drapelul roșu și verde la Chișinău ar fi fost ciocniri”, susține heraldistul Silviu Tabac.
Ce simbolizează de fapt culorile de pe drapelul de stat al Republicii Moldova, care este interpretarea corectă a stemei sau care a fost drapelul Republicii Democratice Moldovenești de la 1917, puteți afla în cadrul unui interviu cu șeful Cabinetului de Heraldică și heraldist de stat, Silviu Tabac.
Reportaj video de Cristian Bolotnicov
Te provocă și să-ți testezi cunoștințele. Răspunde la întrebările acestui QUIZ, ca să vezi ce cunoști despre drapelul de stat, dar și să afli lucruri noi. Dacă quiz-ul nu se afișează, accesează-l aici.
Vezi și aceste știri

VOX POPULI: „Albastru înseamnă cerul” sau „totul e legat de istoria românilor”. Care este semnificația culorilor tricolorului pentru cetățeni?

Tricolorul, de la drapelul revoluționarilor de la 1848 la simbol al românității (VIDEO)

Tu ce știi despre drapelul Republicii Moldova? AGORA te invită să-ți cunoști tricolorul. Vino și joacă-te! (QUIZ)
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
