Guvernul a votat Regulamentul privind acordarea în avans pentru proiectele locale. Astfel 5% din valoarea totală a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate pentru subvenționarea în avans a proiectelor de dezvoltare locală din cadrul Programului „Leader”.
Potrivit documentului, mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea a două măsuri de sprijin. Mai exact, 20% din valoare subvențiilor vor fi direcționate pentru funcționarea GAL-ului, iar 80% - pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, precum diversificarea economiei rurale, înființarea noi și crearea locurilor de muncă; achiziționarea echipamentelor și utilajelor; construcția sau modernizarea clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală ș.a.
Apelul de depunere a dosarelor pentru GAL-uri va fi efectuat o dată la doi ani, în intervalul lunilor ianuarie-martie, cu excepția anului curent, când solicitanții vor putea depune dosarele în perioada mai-iunie.
În prezent, în țara noastră activează 47 de GAL-uri, fiind implicate 438 de unități administrativ - teritoriale care includ 732 de localități (50% din localitățile din țară) și cuprind peste un milion de locuitori. Abordarea „Leader” este un instrument european de dezvoltare a zonelor rurale, care a fost preluat de Republica Moldova în 2016 și până în prezent au fost implementate circa 700 de proiecte.
Vezi și aceste știri

Proprietarii de terenuri agricole pot depune cereri pentru subvenții în avans. Iată pachetul de documente

Fondul de subvenționare a agriculturii și mediului rural în anul 2022 constituie 1,75 miliarde de lei

Subvențiile în agricultură propuse de Guvern - între praf în ochi și ajutor la limita posibilităților
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
