Potrivit presei ruse, operațiunea în sine a fost decisă într-o țară terță, fiind aleasă Turcia.
„Potrivit informațiilor mele, Reid se află acum la Istanbul, de unde va fi transportat ulterior în SUA”, a declarat pentru TASS avocata americanului, Viktoria Buklova. Iaroșenko a zburat spre Rusia tot de acolo.
Trevor Reed a fost reținut la Moscova la 16 august 2019. În 2020, un tribunal rus l-a condamnat la nouă ani de închisoare pentru că i-ar fi agresat pe polițiștii care l-au reținut. Ancheta a susținut că atacul a avut loc în mașina care îl ducea pe american la gară. SUA au declarat că se îndoiesc de corectitudinea procesului. Americanul și familia sa au insistat că acest caz a fost motivat politic.
Președintele american Joe Biden a declarat că negocierile care au permis întoarcerea lui Trevor Reid acasă „au necesitat decizii dificile”.
„Întoarcerea sa în siguranță este o dovadă a priorității pe care administrația mea a acordat-o aducerii acasă a americanilor luați ostatici și reținuți ilegal în străinătate. Nu ne vom opri până când Paul Whelan și alții nu i se vor alătura lui Trevor în brațele iubitoare ale familiei și prietenilor”, se arată într-o declarație publicată pe site-ul Casei Albe.
Un factor determinant a fost stare sănătății lui Reed. Familia sa și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibila sa expunere la tuberculoză, precum și cu privire la efectele persistente ale COVID-19, scrie CNN.
Cât despre Iaroșenko, acesta a fost reținut în Liberia în 2010 de către ofițerii de informații americani, după care a fost extrădat în SUA. În dosarul instanței se spune că rusul urma să aducă patru tone de cocaină din Venezuela în SUA prin Liberia. Iaroșenko a pledat nevinovat și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în 2011.
Presa rusă scrie că în timpul încarcerării sale, Iaroșenko s-a plâns în repetate rânduri de condițiile din închisoare și de faptul că nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare. Apărarea a cerut eliberarea anticipată a rusului din motive de sănătate, inclusiv din cauza pandemiei COVID-19, dar a fost refuzată.
Alexei Tarasov, avocatul lui Iaroșenko, a descris schimbul ca fiind un „miracol de Paște”.
„Am ținut legătura cu Konstantin pe tot parcursul acestui proces până când a zburat din Statele Unite. Până în ultimul moment, nu a fost 100% sigur că se va întâmpla. Aranjamentele au fost puse la punct, au prins contur săptămâna trecută”, a declarat avocatul pentru TASS.
Rusia a calificat arestarea lui Iaroșenko drept o „răpire”. Apărarea sa a insistat asupra faptului că acesta a fost victima unei provocări din partea agenției antidrog.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.