Întrunire CUC la Bender: Reprezentanții Chișinăului sesizează tentative ale Tiraspolului de modificare a formatul misiunii de pacificare

Întrunire CUC la Bender: Reprezentanții Chișinăului sesizează tentative ale Tiraspolului de modificare a formatul misiunii de pacificare

Comisia Unificată de Control a reușit să se reunească la Bender la 5 mai. La întâlnire au participat delegațiile din R. Moldova, Federația Rusă, regiunea transnistreană, reprezentanții Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova. Asta după ce la 14 aprilie delegația R. Moldova a fost blocată de așa zișii grăniceri din regiunea transnistreană. Reprezentanții delegației de la Chișinău au accentuat existența acțiunilor provocatoare.

La ședința din 5 mai au fost reluate subiectele ordinii de zi aprobate la 21 aprilie curent. Potrivit reprezentanților de pe partea dreaptă a Nistrului, la  14 aprilie, membrii delegației R.Moldova, fiind în drum spre ședința săptămânală a CUC, au fost blocați și reținuți abuziv la postul „grăniceresc” controlat de Tiraspol.

„În declarația delegației R. Moldova a fost evidențiată intenția reprezentanților regiunii transnistrene de a modifica formatul misiunii de pacificare pe râul Nistru, prin restricționarea accesului în Zona de Securitate pentru membrii corpului diplomatic și obligarea absolut ilegală a acestora de a notifica Tiraspolul, cu cel puțin trei zile înainte, despre deplasările în regiune”, se arată într-un comunicat al delegației.

La fel se menționează că și reprezentanții delegați în CUC din partea Ucrainei au fost împiedicați să se prezinte la ședința din 28 aprilie, motiv din care ședința nu a avut loc. 

„În mod similar, în perioada 24-26 aprilie 2022 au mai avut loc o serie de intimidări organizate de așa-zișii „grăniceri” împotriva reprezentanților Misiunii OSCE în Moldova, cărora li s-a interzis neîntemeiat deplasarea prin Zona de Securitate în vederea efectuării monitorizării situației”, mai notează reprezentanții Chișinăului.

Aceștia spun că acțiunile descrise reconfirmă sfidarea necamuflată de către Tiraspol a Acordului din 21 iulie 1992, a rolului care îi revine CUC în ceea ce privește controlul situației în Zona de Securitate.

Astfel, cu scopul de a exclude asemenea situații pe viitor, delegația Chișinăului a formulat propuneri la ședința din 5 mai, părțile luând o pauză pentru consultări suplimentare. Dezbaterile asupra problemelor de actualitate vor continua peste o săptămână.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)

Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)

În atenția călătorilor! Circulația spre Odesa, sistată din cauza unui accident rutier

În atenția călătorilor! Circulația spre Odesa, sistată din cauza unui accident rutier

Advertoriale
Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalista de la Rossia 24, care a realizat un interviu cu Igor Dodon, nu a solicitat acreditare pentru activitate pe teritoriul R. Moldova. Reacția SIS
  • 2
    Urmărirea penală în dosarul „Energocom” - finalizată. Dodon, învinuit că a depășit atribuțiile de serviciu în interesul unor persoane din anturajul lui Plahotniuc
  • 3
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
  • 4
    Recomandările Primăriei Chișinău, în caz de un eventual pericol nuclear
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.