Sectorul IT a înregistrat cel mai mare salariu în luna aprilie. Cum se plătește în alte domenii

Sectorul IT a înregistrat cel mai mare salariu în luna aprilie. Cum se plătește în alte domenii
Foto: Agora

Sectorul IT a înregistrat cel mai mare salariu în luna aprilie în Republica Moldova. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în acest sector s-a achitat un salariu 10 443 lei, cu 11% mai mult față de aceeași lună a anului trecut. O creștere de 21% a înregistrat sectorul bancar și de asigurări, salariile ajungând la 9 595 lei.

O creștere similară de 21% a înregistrat producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, salariile fiind de 9 234 lei. Urmează sectorul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice cu un salariu de  peste 5 700 lei, administraţie publică şi apărare; asigurări sociale obligatorii - peste 5 400 lei; distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare - peste 5 300 lei; construcţii - 4 300 lei.

Cel mai prost plătiți rămân a fi agajații din sectorul agricol. Totuși, salariile în acest domeniu au crescut în luna aprilie cu 10% și au ajuns la peste 2 800 lei, iar în în artă, activităţi de recreere şi de agrement au crescut salariile cu 16%, find de 2 880 lei.

În luna aprilie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4526,5 lei, înregistrând o creştere cu 12,9% faţă de luna aprilie 2014.

În sfera bugetară câştigul salarial mediu a constituit în luna aprilie curent 3901,9 lei (+12,9% faţă de aprilie 2014). În sectorul economic (real) câştigul salarial a înregistrat 4786,9 lei (+13,0% faţă de aprilie 2014).

Indicele câştigului salarial real pentru luna aprilie 2015 faţă de luna aprilie 2014 (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal brut şi indicele preţurilor de consum) a fost de 104,9%.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Moldovagaz a transferat integral avansul către Gazprom. Spînu: „Vom trece și peste această criză”

Moldovagaz a transferat integral avansul către Gazprom. Spînu: „Vom trece și peste această criză”

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.