Cât de mult va costa războiul din Ucraina? Cel mai mult vor avea de suferit țările în curs de dezvoltare | Analiză CNN

Cât de mult va costa războiul din Ucraina? Cel mai mult vor avea de suferit țările în curs de dezvoltare | Analiză CNN

Epicentrul vicios al războiului purtat de Rusia în Ucraina se află acum în orașele bombardate din estul și sudul țării. Cu toate acestea, rezonanța conflictului se extinde într-un mod în care va lăsa neatinși puțini oameni de pe Pământ, de la orașele mici ale Americii până la zonele întinse din Africa afectată de sărăcie, arată o analiză CNN.

Multe războaie, de la Primul Război Mondial și până la conflictul din Irak, la început au părut să se încheie repede ca un scurt șoc violent. Aceste predicții însă au fost deseori contrazise, conflictele degenerând în războaie de uzură cu efecte de domino care au ajuns să provoace efecte politice, economice și umanitare importante dincolo de granițele între care aveau loc luptele.

Toate evoluțiile de până acum arată că războiul Rusiei împotriva Ucrainei urmează acest model. În urmă cu două luni previziunile arătau că va fi vorba de un blitzkrieg care urma să ducă la ocuparea Kievului, însă astăzi noi analize arată că războiul va dura săptămâni și luni întregi, dacă nu mai mult.

Consecințele unui astfel de război sunt destul de grave. Având în vedere atacul brutal al armatei președintelui rus Vladimir Putin asupra civililor, prelungirea războiului va însemna în primul rând mai mulți morți în rândul ucrainenilor și aproape inevitabil mai multe atrocități și crime de război. Mai mult, va exista mereu pericolul ca războiul să se răspândească și să provoace o conflagrație mai largă, atât din punct de vedere militar, cât și să degenereze într-o confruntare tot mai mare asupra exporturilor de energie ale Rusiei, exporturi de care Europa încă are mare nevoie.

Totodată, de fiecare dată când două puteri nucleare la fel de mari precum Rusia și SUA sunt angajate chiar și într-un conflict indirect, cum este cazul acum, dat fiind sprijinul masiv de arme și bani al Washingtonului pentru guvernul de la Kiev, rămâne o posibilitate de izbucnire a unei confruntări directe. În același timp, un război mai lung înseamnă mai multă incertitudine pentru liderii occidentali.

O altă consecință ar putea fi o insecuritate alimentară globală care este probabil să se înrăutățească din cauza unei recolte ucrainene afectată masiv de război, generând astfel un potențial de destabilizare a prețului la alimente, ceea ce va produce tulburări în întreaga lume. Războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina riscă să afecteze și oamenii din SUA, care luptă deja cu inflația, creșterea prețului la alimente și costurile ridicate ale carburanților, fapt ce va duce la serioase probleme politice pentru administrația Biden, aflată în an electoral cu mize mari pentru viitoarea majoritate din Congresul american.

De ce războiul va dura

Potrivit analizei CNN, există un motiv principal pentru care războiul din Ucraina se va prelungi.

Tabloul strategic din Ucraina, arată o țară departe de înfrângere și cu un invadator încă neînvins, ceea ce înseamnă că niciuna dintre părți nu are un stimulent suficient de înflăcărat pentru a urmări calea diplomatică a negocierilor în vederea încetării acestui război.

Apoi, Ucraina nu are încredere în președintele rus, Vladimir Putin, după ce acesta a declanșat o invazie neprovocată pentru a zdrobi independența țării și identitatea națională a poporului. Eroismul armatei ucrainene, suplimentat de rezistența civilă, precum și fluxul accelerat al armelor ofensive occidentale venite în sprijinul autorităților de la Kiev încurajează speranța că Ucraina ar putea ieși victorioasă din acest război.

Între timp, Putin nu și-a atins încă niciunul dintre obiectivele sale, iar cel mai clar argument este retragerea umilitoare a trupelor sale de la periferiile de nord ale Kievului. Chiar și așa, în ciuda pierderilor imense de trupe și echipamente de luptă, generalii săi și-au propus noi obiective de război pentru trupele lor. Printre acestea se numără obținerea controlului asupra întregii coaste de sud a Ucrainei, pentru a tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră și a face un coridor terestru cu regiunea transnistreană a R. Moldova.

Acest lucru a fost recunoscut de SUA care a schimbat strategia în această săptămână, pe una de înarmare rapidă și efectivă a Ucrainei, menită să slăbească Rusia atât de mult încât să nu mai poată amenința Europa. Cu toate acestea, oficialii de la Kiev se tem de o lărgire a câmpului de luptă, fiind posibil un nou front în sud-vest, de-a lungul graniței cu R. Moldova, ce implică enclava pro-rusă din Transnistria.

În același timp, amenințarea unui război energetic total care ar putea declanșa o recesiune și dificultăți grave în Europa, ar putea afecta serios și SUA, după ce Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Polonia și Bulgaria, două state membre NATO, care înainte de 1989 s-au aflat sub influența URSS.

Toată lumea suferă de pe urma unui război mai lung

Rezultatul principal al unui război mai lung, unul care deja a scos la iveală unele dintre cele mai grave atrocități din Europa de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace, va însemna în mod tragic că mult mai mulți ucraineni vor fi uciși sau forțați să-și părăsească casele lor. Dar privarea și amenințarea la adresa vieții nu se vor opri la granițele Ucrainei.

Semnele că războiul va continua săptămâni sau luni de zile se traduc prin valuri de șocuri economice din ce în ce mai grave. Astfel, Banca Mondială, de exemplu, a avertizat miercuri că conflictul a provocat deja cea mai gravă creștere a prețurilor mărfurilor din ultimii 50 de ani. În SUA, asta înseamnă prețuri mai mari la alimente pentru americani și probleme politice pentru administrația lui Joe Biden.

Dar cele mai mari efecte ale războiului pornit de Rusia în lume se vor simți în țările aflate în curs de dezvoltare. Astfel, creșterea continuă a prețurilor la cereale în țările afectate de sărăcie și alimentație deja precară reprezintă o problemă de viață și de moarte pentru sute de milioane de locuitori ai planetei.

Mai mult, semnele rapide ale amprentei tot mai mari a războiului din Ucraina au devenit tot mai evidente miercuri și au produs mult zgomot și temeri privind riscul unei conflagrații nucleare, după ce Vladimir Putin a amenințat Occidentul cu un „răspuns fulgerător și rapid” dacă „cineva din exterior va dori să intervină în Ucraina”. Liderul de la Kremlin a mai spus că nu va ezita să folosească „toate instrumentele” în cazul în care vreo intervenție din partea cuiva în Ucraina ar putea reprezenta o „amenințare strategică”.

Retorica radicală a președintelui rus poate fi un semn că Rusia simte presiune, întrucât obiectivele stabilite în cadrul invaziei în Ucraina nu au fost îndeplinite și sunt mult sub așteptări. Dar cuvintele liderului de la Kremlin reprezintă și o îngrijorare a pericolului constant al unei escaladări a conflictului, mai ales în condițiile în care SUA testează liniile roșii ale Rusiei prin livrările de armament în Ucraina.

CNN afirmă că la Washington și Moscova există deja o recunoaștere comună că acest război este mult mai mult decât unul purtat în granițele Ucrainei și poate reprezenta deschiderea către o luptă geopolitică prelungită și mai de durată.

„Dacă Rusia scapă fără costuri, atunci așa va merge așa-zisa ordine internațională, iar dacă se va întâmpla asta, atunci intrăm într-o eră de instabilitate”, a afirmat pentru CNN președintele șefilor de stat major din SUA, generalul Mark Milley.

De asemenea, conducerea Rusiei pare să aprecieze dimensiunile mai largi ale acestui conflict, care a distrus certitudinile lumii post-Război Rece și a transformat țara lor într-un paria internațional.

Acest lucru este confirmat de generalul rus Rustam Minnekaev care a declarat anterior că „acum suntem într-un război cu întreaga lume”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.