Zilele acestea citim despre explozii în stânga Nistrului, despre amenințări subtile de la Kremlin, despre sugestii inedite care vin de la Kiev și primim și mesaje din interior care, în funcție de tabără, provoacă mai degrabă confuzie decât siguranță.

Deși avem niște mesaje relativ clare și calme din partea oficialilor, există totuși media de propagandă sau servilă unor interese înguste, care oferă spre consum informații cu jumătăți de adevăr sau de-a dreptul mincinoase, care provoacă panică și dor de ducă. Pe de altă parte, subtil ni se vorbește despre nevoia și obligația de a servi patria și a o apăra. Apropo, un adevăr indubitabil. Totuși, suntem noi gata să servim o cauză pe care nu ne-am cultivat-o?

Am citit la Radu Hossu (vi-l recomand ca și sursă de înțelegere a felului în care derulează filmul războiului) că iubirea de patrie se educă, iar atunci când vrei să chemi oamenii să lupte, trebuie să le servești o cauză (exemplul ucrainenilor este fabulos): Diferența dintre un locuitor și un cetățean este că cel din urmă se implică în problemele cetății sale și pune umărul la rezolvarea lor.

Ca să completez, este important ca familia, școala, societatea să educe spiritul de cetățean, și nu doar în alegere, prin asumarea dreptului de vot, ci în fiecare zi, prin implicare și prin angajarea să servești comunitatea din care faci parte.

Ei bine, războiul ne învață că trebuie să trăim cu o cauză, un crez, parte din valorile noastre, or fără el, nu prea avem motivație să ne apărăm nici pe noi, nici țara.

DE CE AVEM NEVOIE ACUM?

Băile cu sare Epsom ar fi o soluție, fiindcă ne mai menajează sistemul nervos. Însă au impact scurt, deci avem nevoie de ceva sistemic, care să ne scoată din starea de panică și anxietate ascunsă.

Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem că putem funcționa doar dacă suntem raționali, adică, înțelegem că e grav, dar luăm aer în piept și realizăm că nu putem schimba mare lucru, așa că cel puțin nu ne angajăm în dezbateri sterile și isterice.

Neapărat ne informăm din surse verificate, în caz contrar facem indigestie mentală, alegem media din care citim, alegem oamenii pe care îi urmărim, ne aliniem doar cu cei ale căror valori coincid cu ale noastre.

Întrerupem cercurile de dezbateri de mahala, adică nu comentăm, nu dăm riposte în dialog cu trolli, nu ne batem cu vecinii sau frații pe tabere de susținere. Adevărul e undeva la mijloc, nu putem să-i convingem pe cei care se pupă cu Dracul că ăla din urmă nu e negru. Sigur, e musai să contribuim la educația lumii, dar nu acum, nu e cazul.

Libertatea este cea mai scumpă haină pe care o putem îmbrăca, merită să o avem toți în garderobă, de aia uneori e bine să rabzi frigul la glezne, dar să fii cu mâinile dezlegate și capul sus.

Comunicarea media trebuie neapărat să fie dominată de etică și constructivism, de la titluri până la note de subsol. Acum nu vindem breaking news, ci suntem martori activi ai unei istorii dramatice. Jurnaliștii sunt misionari în această perioadă, așa că rolul lor este să clădească, nu să distrugă.

Politicienii sunt mărul discordiei, de la ei încep nevoile acestei lumi, de aia, acei politicieni care au nițică rațiune și cărora le pasă de ce se va întâmpla cu bucata asta de pământ și cu tot restul lumii ar trebui să debiteze mai puțină prostie, mai puțin populism și să contribuie la unitate.

Religia, pe același loc cu politica la provocarea de războaie, trebuie ancorată în cele 10 porunci ale lui Dumnezeu. Preoții nu pot fi judecați în întregime după oile rătăcite din turmă, nici biserica nu este singurul loc în care Îl găsești pe Hristos. Cu siguranță, însă, meditațiile cool trebuie înlocuite cu vechiul Tatăl Nostru: are același efect și mai este și parte din cultura noastră. Amintiți-vă că e bine să fim autentici, inclusiv în rugăciune. Apropo, nu confundați religia cu credința!

Iubirea! De ea avem nevoie non-stop, dar secretul este să începem prin a o dărui, nelimitat și fără a aștepta recompense. Pentru că iubirea începe de la dăruire și se termină atunci când e dominată de așteptarea de a primi. Cei mai năluci lideri ai lumii, care au făcut masacru în istorie, au avut cea mai mare nevoie de iubire. Se pare că tocmai asta le lipsea când puneau mâna pe trăgaci.