• Salvează articol

Orice strategie militară este operațională până la prima ciocnire reală dintre trupele militare. După acest moment, toate planurile și strategiile se schimbă după circumstanțe. Strategia fie e întărită, fie e ajustată, fie în general modificată radical. Deși există mai multe concepte strategice militare, în mod universal acestea se împart în două:  de ofensivă și de defensivă. Cred că e clar ce strategie a ales Rusia și pe care a fost nevoită să o aleagă Ucraina, însă urmează să evaluăm cu cât succes au fost implementate strategiile adoptate și dacă s-au desfășurat exact așa cum au și fost inițial aprobate.

Elementul-surpriză al Rusiei sau o inspirație de la conceptul german „Blitzkrieg”

Atacul produs asupra Ucrainei pe 24 februarie a fost într-adevăr unul strategic și bine gândit. După cum spunea Putin la acel moment, atacul este rezultatul inițierii „unei operațiuni de denazificare, demilitarizare și eliberare a întregii Ucraine”, respectiv o strategie complexă a fost elaborată în acest sens. Avantajul trupelor rusești a fost elementul de atac-surpriză, fiind inspirat de la conceptul german „Blitzkrieg” (traducerea literală „război fulger”) dezvoltat în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

O astfel de strategie se bazează pe principiul impulsului, în care forțele militare mobile atacă variat și prin surprindere pe front larg, dar și intruziv în teritoriului advers, pentru a nu da timp inamicului de a se apăra sau regrupa coerent. Strategia este întărită prin atacuri constante cu muniții, încercuiri de amploare combinate cu agresiuni săvârșite prin intermediul diferitor tipuri de armament.

Această strategie a mai fost folosită de militarii ruși în trecut, mai exact în războiul din Cecenia. La 11 decembrie 1994, forțele ruse au lansat atacuri terestre din trei direcții spre Groznîi, ceea ce i-a debusolat total pe militarii ceceni și nu le-a permis să reacționeze în timp, astfel făcându-i vulnerabili în fața forțelor militare rusești.

Se presupune că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, consumul de amfetamină a jucat un rol major în viteza Blitzkrieg-ului inițiat de Germania nazistă, deoarece succesul militar cu un armament combinat cere ore lungi de operațiuni continue cu odihnă minimă. Dacă rușii au utilizat ceva în acest scop rămâne o speculație.

Începutul războiului sau ciocnirea strategiei militare cu realitatea

Elementul de atac-surpriză folosit de ruși a fost amplificat de faptul că militarii ucraineni nu se așteptau de atacuri concomitente dinspre multiple regiuni. Aceștia erau pregătiți de atacuri din partea Luganskului și Donețkului, dar mai puțin din partea Crimeii și, îndeosebi, a Republicii Belarus. Prin urmare, majoritatea forțelor militare ucrainene erau concentrate în partea de est a Ucrainei, lăsând părțile de nord și sud vulnerabile. Astfel, cele patru ofensive-fulger formate pentru invadarea cât mai rapidă a Ucrainei au fost ofensiva de la Kiev, ofensiva din nord-estul Ucrainei, ofensiva din estul Ucrainei și ofensiva din sudul Ucrainei. Însă avioanele și rachetele rusești au lovit și în partea de vest.

La începutul invaziei asupra Ucrainei, cercetările estimau forțele rușilor la aproximativ 120 de grupuri tactice de batalion (GTB). Un astfel de grup este capabil să opereze independent, manifestând o forță de armament autonomă combinată cu tancuri, infanterie, artilerie, apărare aeriană, precum și proprii facilități de logistică, întreținere și sprijin. Pentru atacul asupra Ucrainei, armata rusească a întărit fiecare dintre aceste GTB cu câte 10 tancuri, 30 de transportoare blindate și o gamă largă de artilerie, ceea ce înseamnă că cel puțin 1.200 de tancuri și 3.600 de blindate au invadat Ucraina.

Aceste forțe terestre au fost întărite în continuare prin sprijin aerian, naval și cibernetic. Elementele de paralizare și blocare instantanee a inamicului erau puse pe piedestal. 

Primele zile de implementare a strategiilor și primele pierderi ale Ucrainei

În prima zi a invaziei, forțele ruse care înaintau din Belarus spre Kiev au câștigat controlul asupra orașelor Cernobîl și Pripyat mai repede decât ucrainenii au reușit să reacționeze. Forțele aeriene ruse au încercat să pună mâna pe două aerodromuri cheie în jurul Kievului, lansând un asalt aerian pe aeroportul Antonov, urmat de o aterizare similară lângă Baza Aeriană Vasylkiv, la sud de Kiev, pe 26 februarie.

Din partea de est, forțele ruse au înaintat în regiunea Cernihiv la 24 februarie și i-au asediat capitala administrativă. În partea de sud, armata rusă a preluat controlul asupra Canalului Crimeii de Nord, permițând Crimeii să obțină furnizarea apei din râul Nipru, oprită anterior în 2014. Pe 26 februarie, a început un asediu al Mariupolului, când atacul s-a deplasat spre est pentru a lega frontul cu regiunile separatiste din Donbas.

Strategia de bază în spatele acestor înaintări a fost preluarea controlului cât mai rapid asupra teritoriilor cheie din Ucraina, astfel ca avansarea spre restul regiunilor să fie facilitată. Scopul care urma să se atingă în timp de 72 de ore a fost obținerea puterii asupra Kievului și înlocuirea actualei conduceri cu una pro-rusă. Dacă guvernul de la Kiev cădea, restul țării cel mai probabil că ar fi capitulat eventual. Multiplele ofensive convergente aveau scopul de a izola forțele ucrainene, de a le perturba structura de comandă și de a le obliga să se predea.

Subestimarea armatei ucrainene sau încrederea de sine excesivă a armatei ruse

Atacul-surpriză sau Blitzkrieg-ul nu este totuși total fatal în fața unui inamic pregătit să reziste șocului atacului inopinat sau care nu intră în panică de la ideea că formațiunile inamice au invadat teritoriul țării. Acest lucru este valabil îndeosebi dacă formațiunea de atac nu are suficiente rezerve pentru a menține forțele care conduc ofensiva-fulger sau nu are suficientă mobilitate pentru a furniza infanterie, artilerie și provizii în atac.

Blitzkrieg-ul este îndeosebi vulnerabil când puterea defensivei este subestimată. Dacă cel care se află în defensivă poate rezista în primele 72 de ore unei astfel de invazii neașteptate, atunci acesta va avea ocazia să contra-atace dacă o va face în mod strategic și la timp.

Un lucru pe care posibil atât liderii ruși, cât și întreaga comunitatea internațională, nu se aștepta să îl vadă este rezistența pe care o impun ucrainenii deja de două luni. Adevărul este că aceștia se pregăteau de o potențială invazie încă după anexarea Crimeii din 2014, iar tot acest timp l-au petrecut antrenându-și militarii și dotându-și armata cu muniții pe măsură. Astfel, ucrainenii au anticipat acest tip de invazie-surpriză, deși nu au anticipat că toate atacurile vor avea loc în același timp (element cheie în strategia preluată de armata rusească).

Odată cu invazia inițială, forțele ucrainene s-au concentrat pe faptul ca forța de invazie a rușilor să nu atingă impulsul necesar pentru a prelua controlul total asupra întregii țări. Ei au făcut acest lucru țintind elementele principale ale asaltului rusesc, distrugând, în mod primordial podurile și alte infrastructuri ce ar fi facilitat trecerea tancurilor și blindatelor rusești. În plus, unitățile antitanc ucrainene și-au concentrat eforturile pe distrugerea tancurilor rusești, perturbând și mai mult asaltul. Prin împiedicarea rușilor de a stabili impulsul necesar pentru un atac mai de amploare, ucrainenii au reușit să stabilească o poziție defensivă puternică care a ținut în frâu pe armata rusească.

Din defensivă în ofensivă sau elementele surpriză din partea armatei ucrainene 

Oricât de surprinși ar fi atacatorii sau restul lumii care urmărește desfășurarea războiului, armata ucraineană a avut mai multe ținte din care să aleagă. Redutabila armată de tancuri rusești și-a petrecut o mare parte din timp blocată pe autostrăzi în vizorul tuturor, întrucât celelalte infrastructuri au fost distruse. Ucrainenii au mai profitat și de nevoia constantă a tancurilor și blindatelor rusești de combustibil pe care fie nu îl dețineau, fie nu puteau face rost de el. Prin urmare, atunci când un tanc rămânea în plină vulnerabilitate, era atacat de către o dronă Bayraktar TB2.

De notat, faimoasele drone Bayraktar TB2 au fost cumpărate de către ucraineni de la armata turcă încă înainte de începerea războiului, în jur de 20 la număr, însă momentan nu se cunoaște numărul total de drone deținute de ucraineni cu adevărat pentru a nu informa armata rusească despre potențialele „surprize”. Dronele care se bucură de capacitățile lor antitanc se estimează că au distrus zeci de tancuri și blindate în acest război. Deși armata rusească declară că a lichidat deja 37 de astfel de drone, armata ucraineană afirmă că mai deține încă multe astfel de instrumente.

Primele pierderi ale armatei ruse, deși Federația Rusă neagă că a suferit anumite pierderi

Unul dintre cele mai critice obiective ucrainene a fost distrugerea sistemelor rusești de apărare aeriană care au fost vizate printr-o serie de lovituri de artilerie și drone. Distrugerea acestor sisteme a împiedicat armata rusească să obțină controlul asupra spațiului aerian ucrainean, permițând astfel mai multe lovituri aeriene prin intermediul dronelor armatei ucrainene.

Mai mult, armata ucraineană a invadat și posturile de comandă rusești, fapt ce a derutat forțele ruse. În procesul de distrugere a acestor posturi, ucrainenii au lichidat în jur de 10 generali ruși, o pierdere dureroasă ce a dezorientat soldații ruși care urmează ordinele generalilor. Spre comparație, SUA a pierdut doar 2 generali în războiul din Afghanistan ce a durat timp de 20 de ani.

O altă țintă comună pentru ucraineni a fost convoaiele de aprovizionare ale armatei ruse. Aceste vehicule de aprovizionare, care de obicei nu sunt blindate, sunt ținte mai vulnerabile decât tancurile, prin urmare necesită atacuri sau arme mai puțin sofisticate pentru a le distruge. Potrivit mai multor imagini open-source ale echipamentelor militare avariate, armata ucraineană a distrus și a capturat peste 500 de vehicule de aprovizionare, împreună cu două trenuri mari de combustibil. Unele rapoarte indică faptul că armata rusă a rămas cu foarte puține din camioanele de aprovizionare, având în vedere numărul de lovituri ucrainene împotriva convoaielor de aprovizionare. Fără o potențială aprovizionare, atacurile rusești nu pot continua în aceleași proporții, deoarece rezervoarele necesită o cantitate mare de combustibil. În plus, lipsa de aprovizionare zdrobește și moralul soldaților.

Anume din acest motiv observăm regruparea trupelor ruse spre estul și sud-estul Ucrainei, întrucât partea de nord, nord-vest și sud-vest s-au dovedit a fi mai greu de cucerit decât și-a imaginat conducerea din Kremlin, chiar și cu ajutorul Belarusului.

A cui strategie este mai eficientă sau care dintre strategii va fi câștigătoare?

La moment nimeni nu poate estima a cui strategie va fi câștigătoare. Oricât de mult ne-am dori să declarăm că Ucraina va învinge în acest război, adevărul este că având atâtea victime directe și indirecte, ruine pe teritorii vaste și fiind în frică constantă că armata rusească poate reataca nu te poți declara un câștigător deplin, mai degrabă un câștigător temporar. Totuși, spre deosebire de conducătorii ruși, cei ucraineni nu ascund pierderile lor și nu ascund faptul că înregistrează pierderi. Dacă urmărim numai declarațiile liderilor de la Kremlin, ni s-ar putea crea impresia că au murit maximum 10 soldați ruși, însă și aceștia au decedat de bătrânețe și nu din cauza războiului.

Strategia ucraineană pare să fie totuși mai eficientă, făcând față atacurilor insistente și îndeplinind cele două obiective principale: oprirea avansării rusești rapide și conservarea resurselor proprii. În a doua lună a acestei invazii, armata rusă pare să își schimbe strategia pentru a nu știu câta oară, îndepărtându-se de mai multe fronturi și concentrându-și eforturile pe „eliberarea” Donbasului. Procedând astfel, își pot consolida forțele și își pot concentra atacul asupra unei singure regiuni. La rândul lor, ucrainenii vor trebui să-și ajusteze strategiile pentru acest război în evoluție.

Deși nu putem declara un câștigător momentan, putem afirma cu certitudine că strategia rusească sau încercarea lor de a implementa conceptul „Blitzkrieg” nu a decurs exact cum a fost planificat.

Oricât de mult s-ar bate cu pumnii în piept conducerea rusă declarând că așa a fost planul inițial și că din start doar partea de sud-est a Ucrainei urma a fi „eliberată”, furculițele, cănile, farfuriile, becurile, hainele, computerele, televizoarele, produsele de igienă personală și multe alte bunuri furate de către armata rusă din Cernobîl, Irpin, Bucea, Harkov, Sumî, Mariupol și alte orașe din Ucraina care au avut (și mai au) de suferit din cauza războiului demonstrează vulnerabilitatea armatei ruse și neputința lor de a face față unui război al orgoliului unor anumitor persoane. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim